Luxemburg doreşte să înfiinţeze un centru european de cercetări ştiinţifice dedicat resurselor spaţiale, a anunţat vineri viceprim-ministrul acestui stat, Etienne Schneider, în timpul unei vizite efectuate în Germania la invitaţia directorului general al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), Jan Worner, informează AFP.
'Este o iniţiativă luxemburgheză, dar noi ne considerăm mai degrabă un iniţiator: avem nevoie de parteneri', a declarat Etienne Schneider în timpul unei vizite la sediul din Koln al Centrului European pentru Astronauţi (European Astronaut Centre - EAC), o instituţie din cadrul ESA. Concret, Luxemburg va lansa anul viitor un centru public de cercetări dedicate extracţiei, transformării şi tratării resurselor spaţiale, precum apă şi regolit. 'Un astfel de centru nu există în Europa', a adăugat Etienne Schneider în faţa reprezentanţilor presei.
El intenţionează să ofere apoi centrului o dimensiune europeană, graţie unei serii de parteneriate. Luna viitoare, cele 22 de ţări membre ale ESA se vor reuni la Sevilla, unde reprezentanţii Luxemburgului intenţionează să promoveze acest proiect. Pentru Marele Ducat al Luxemburgului, resursele spaţiale ar putea fi utilizate pe post de carburant pentru a facilita explorarea spaţială şi pentru a lărgi spectrul misiunilor. 'Dacă nu vom mai fi nevoiţi să aducem carburant de pe Terra în spaţiu, am obţine o mare economie în privinţa costurilor', a adăugat ministrul luxemburghez, care a estimat câştigurile obţinute din exploatarea spaţială la o cifră cuprinsă între 170 de miliarde de euro şi 250 de miliarde de euro pentru următorii 25 de ani.
Luxemburg s-a lansat în 2016 într-un program de diversificare economică bazat pe resurse spaţiale. În anul următor, Parlamentul acestui stat a adoptat o lege care garantează companiilor spaţiale luxemburgheze deplina proprietate asupra materiilor colectate de pe corpuri cereşti. Această ţară cu o populaţie de 600.000 de locuitori a creat în 2018 şi o agenţie spaţială proprie, axată pe programe de cercetare, cooperare, finanţare şi educaţie spaţială, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu