EXCLUSIV  M-am întors din Diaspora și am născut în țară. Pot beneficia de concediul și de indemnizația lunară pentru creșterea copiilor?

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

În momentul în care decid să revină în țară, după mai mulți ani în care au locuit și muncit în străinătate, românii au de rezolvat mai multe probleme, legate de acte, șomaj, pensie, reînscrierea copiilor la o unitate de învățământ și multe altele.

Unde trebuie să vă adresați pentru a primi concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor?

Instituțiile responsabile pentru acordarea alocaţiei de stat pentru copii, indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului lunar și a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului cu handicap sunt Agenţia Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, precum și Agenţiile judeţene pentru Plăți și Inspecție Socială.

De aceste drepturi pot beneficia persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor pot beneficia de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.

Cuantumul indemnizaţiei lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele
12 luni din ultimii doi ani anteriori naşterii copilului, limita minimă fiind de 85% din
cuantumul salariului minim brut pe ţară, adică 1.062,5 lei.

NOTĂ: Româncele care sunt însărcinate și se întorc acasă din Diaspora trebuie să lucreze o lună sau două în țară, cu un contract de muncă. Apoi, înainte de a naște, își încetează contractul de muncă, potrivit OUG 111/2010 cu modificările și completările ulterioare.

Dreptul la indemnizație încetează când copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap sau a avut loc decesul copilului.

Ce acte trebuie depuse la Agenţiile judeţene pentru Plăți și Inspecție Socială? 

Dreptul reprezentând concediul și indemnizaţia pentru creșterea copilului se acordă pe bază de cerere, însoţită în mod obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului/certificatelor de naştere al/ale copilului/copiilor pentru care se solicită dreptul (certificatul de căsătorie dacă e cazul) ori livretul de familie şi, după caz, de actele doveditoare  prevăzute la art 6 din HG 52/2011. Actele se depun la primăria în raza căruia are domiciliul sau reședința beneficiarul, în copie ce va fi confruntată cu originalul la depunerea acestora.

Care sunt condițiile de eligibilitate pentru acordarea concediului și a indemnizației pentru creșterea copilului?

Pentru a beneficia de acordarea concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, este necesar ca persoana să  fi realizat cel puţin 12 luni în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

De asemenea, persoanele îndreptăţite beneficiază de indemnizația creștere copil prevăzuta de ordonanţa de urgenţă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt cetăţeni români sau, după caz, străini ori apatrizi;
b) au domiciliul sau reşedinţa în România, conform legii;
c) locuiesc în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

Condiţia prevăzută la lit. c) se consideră îndeplinită şi în situaţia în care, după stabilirea dreptului, persoana îndreptăţită, împreună cu copilul pentru care se stabileşte dreptul, îşi stabileşte temporar reşedinţa în altă ţară, adică pentru o perioadă de maximum 6 luni pe an. Tot astfel, se consideră îndeplinită pentru persoanele care au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune,  ori în care se află în misiune.

În situaţia în care părinţii copilului nu sunt căsătoriţi, dar copilul a fost recunoscut, îndeplinirea condiţiilor se demonstrează pe baza anchetei sociale efectuate de autoritatea tutelară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel