M&M, bomboane pe coliva Uniunii
Angela Merkel nu a vrut răul României când ni l-a băgat pe gât pe Băsescu, în ciuda votului a 8 milioane de oameni. Nici Emmanuel Macron nu are ceva personal împotriva românilor, când le ia șansa de a muta EMA, de la Londra la București.
Pur și simplu, Merkel respectă votul electoratului din Berlin. Ea ajunge să guverneze și se menține la putere, decenii, ca Brejnev, dacă sunt mulțumiți nemții, nu românii. Este obligată să apere, deci, interesele Germaniei, nu pe cele ale României sau ale românilor. Iată de ce și-a protejat clientul din Balcani, în 2012. Băsescu a ținut trena austerității, pentru că-și căuta un stăpân binevoitor și puternic, a împrumutat țara ca să nu sufere furnizorii germani sau băncile. Românii putea să-l în înjure, nemții îi erau datori. Iar Angela Merkel a respectat votul germanilor.
La fel, Macron, care vrea să aducă la Lille, Agenția Europeană a Medicamentului. Franța a devenit un imens muzeu, turismul și imobiliarele reușesc să țină pe linia de plutire un buget în deficit cronic. Cele 9000 de camere de hotel necesare anual pentru Agenția Medicamentului, fără a mai discuta de sălile de congrese, de turismul de conferință și afaceri vor aduce Franței creștere economică, după ani de stagnare. Așa cum a finanțat dezvoltarea zonei Strasbourg, cu bani europeni, dar mai ales cu puterea instituțiilor europene, Parisul vrea să dezvolte și zona Lille, iar Macron nu are de ce să-și facă scrupule. El personal nu candidează la București sau Helsinki.
Dacă nu este corectat, defectul genetic al UE va duce la extincția acestei specii de struțo-cămilă: liderii de facto ai Europei iau decizii transnațional, dar sunt aleși la nivel național. Ca urmare, sunt împinși să folosească instituțiile europene pentru a-și motiva alegătorii direcți, cei care îi aduc în poziția de premier sau președinte în țările de origine. Cel mai cunoscut exemplu este cazul Schengen: accesul unei țări care nu face parte din primul cerc al puterii este sistematic respins, în ciuda îndeplinirii criteriilor. Țara care se opunea, prin rotație, era cea care avea alegeri naționale sau locale în anul în care se lua în calcul decizia. Abia după un deceniu de amânări s-au gândit să roage o țară ”neutră” să mai bage și ea un veto, că prea bătea la ochi.
Acest mecanism va face ca polarizarea în UE să crească și mai mult: decalajele dintre țările bogate și cele sărace se vor adânci, migrația se va accentua, presiunile naționaliste, tip Brexit, vor crește. Cercul vicios ar putea duce la implozia UE.
Un viitor funcțional al UE ar presupune evoluția către un stat federal, în care votul din Berlin și cel din Videle să aibă aceeași valoare în alegerea lui Tusk sau Juncker. Pentru președintele SUA, contează și votul săracului din Oregon și cel al milionarului din Beverly Hills. Macron, până una alta se alege la Lille, dar împarte cu Merkel , aleasă la Frankfurt puterea exercitată de la Bruxelles asupra celor de la București.
Că actuala construcție europeană e strâmbă și cu un viitor incert ne arată istoria: America a luptat împotriva secesiunii celor 7 state din Sud, Franța și Germania au ciocnit șampanie după Brexit. Deveneau cei mai mari răpitori din micul iaz continental. Cât va mai dura până când presiunile interne vor duce la explozie, greu de spus. Frumos este că liderii binomului franco-german au până și aceeași inițială. Dacă o fi să-i prindă finalul, putem spune ce marcă vor fi bomboanele de pe coliva Uniunii: apreciatele M&M.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
