EXCLUSIV  M6. Grindeanu: Există întârzieri foarte mari în relația cu Primăria București

Fotografie creată de Czapp Árpád, de la Pexels
Fotografie creată de Czapp Árpád, de la Pexels

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut o precizare la interviurile DC News privind magistrala de metrou M6, spre Aeroportul Otopeni: "Există întârzieri foarte mari în relația cu Primăria București". 

Invitat la interviurile DC News, într-o discuție despre linia de metrou către Otopeni, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că "o vină a fost un pic și anul trecut", explicând că "s-a considerat că acea chestiune nu e prioritară". 

"Să vă spun câteva dintre lucrurile pe care mi le-au spus și cei din management, cei care conduc instituția. 

Dacă vorbim de acel M6, o vină a fost un pic și anul trecut, când s-a considerat de către conducere că nu mai trebuie să facem acea chestiune, că nu e prioritară. S-a revenit, ne respectăm măcar angajamentele pe care le-am făcut cu japonezii pe finanțare, dar anul trecut aia a fost decizia. Și știți foarte bine. 

Pe partea de gestiune a autorizațiilor, a PUZ-urilor, da, mi-au spus colegii. În acest moment, există întârzieri foarte mari în relația cu Primăria București. 

Trebuie să luăm autorizații de construcții, să facem PUZ-uri... Toate aceste lucruri sunt într-un ritm...", a spus Sorin Grindeanu la DC News TV.

Anterior, analistul politic Bogdan Chirieac a precizat că "metroul pe fonduri europene s-a terminat la 31 decembrie anul trecut. Am pierdut 600 de milioane de euro. Era metrou Gara de Nord - Aeroportul Otopeni, cu șase stații. (...) De ea se puteau bucura toate localitățile din zona de nord a județului Ilfov". "Sunt două tronsoane acolo.", remarca Grindeanu.  

Youtube video image

VEZI ȘI: E85, „Drumul Morții“. Sorin Grindeanu, răspuns pentru Val Vâlcu privind aplicarea modelului bulgăresc

În cadrul interviului de la DC News, în care a fost invitat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, jurnalistul Val Vâlcu a fost interesat de modul în care s-ar putea reduce tragediile pe E85, supranumit „Drumul morții“, șoseaua care leagă zona Moldovei de Capitală și care are o bandă și jumătate pe sens:

"Am o întrebare, apropo de modelul bulgăresc și Drumul morții, șoseaua asta pe care a făcut-o Băsescu, de are o bandă și jumătate pe sens, o nebunie. Bulgarii au aplicat modelul de două benzi pe dreapta, una pe stânga pe o distanță de 20 de km, după care se schimbă. Au împărțit cele trei benzi, cât e lățimea șoselei. Nu reușim să tragem niște dungi de vopsea invers, astfel încât să nu se meargă pe o bandă și jumătate, cu toate riscurile și tragediile de pe E85?", a întrebat Val Vâlcu.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel