Un vehicul capcană a explodat miercuri dimineață în apropiere de cartierul diplomatic din Kabul, a indicat Ministerul de Interne afgan, fără să precizeze dacă există victime, relatează AFP.
"O mașină capcană a explodat în jurul orei 08:25" (04H25 GMT), a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Najib Danish, fără să ofere detalii.
Cartierul diplomatic este zona unde se află numeroase ambasade străine. O coloană de fum gros a fost văzută ridicându-se la cer, fără să se știe imediat care a fost ținta atacului.
Potrivit DPA, explozia s-a produs în centrul orașului, într-o zonă unde se află mai multe ministere și ambasade străine. Reuters scrie că în apropiere se află și palatul prezidențial.
Un fotoreporter AFP a putut să vadă importante distrugere în apropiere de zona exploziei și mai multe corpuri culcate la pământ, ceea ce ridică temeri privind un bilanț crescut de victime, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu