Macara prăbușită. Anunț al Poliției Capitalei

Poliția Capitalei a anunțat că a fost înregistrat dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea și respectiv nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, după ce o macara a căzut pe o mașină rănind ușor trei ocupanți ai acesteia și grav șoferul.

Alegeri prezidentiale 2024

"Cu privire la evenimentul înregistrat ieri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea și respectiv nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă.
În cauză au fost cooptați specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București, Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat.
A fost efectuată cercetarea la fața locului, de către specialiști criminaliști și polițiști ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, până în prezent fiind audiate mai multe persoane", anunță Biroul de Presă al Poliției Capitalei.

Vezi și: Macara prăbușită peste o mașină aflată în mers, în București. Starea șoferului încarcerat, informații de ultimă oră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel