Macaulay Culkin, actorul din "Singur acasă" s-a schimbat complet. A împlinit 40 de ani. Iată povestea neștiută a celui mai faimos copil din lume.
Actorul Macaulay Culkin, personajul principal din celebrul film "Singur acasă", a împlinit 40 de ani, iar de-a lungul timpului a suferit o serie de transformări.
S-a născut la 26 august 1980, la New York, fiind al treilea dintre cei şapte copii ai familiei. La vârsta de patru ani, „Mack”, așa cum este poreclit de către apropiaţi, și-a făcut debutul pe scenă, în spectacole de teatru, cum ar fi baletul „Spărgătorul de nuci”, iar la opt ani apare deja în filme precum „Rocket Gibraltar” şi „See You in the Morning”.
La 9 ani, Macaulay Culkin eclipsa deja performanța celor mai mari actori, precum John Candy, iar după asta, în 1990, a fost ales să joace rolul lui Kevin McCallister în „Singur Acasă", dintre 200 de candidați.
Cariera impresionantă abia acum începea, iar an de an, primea tot mai multe roluri interesante care-l aduceau în prim-plan și-l făceau să fie tot mai apreciat de publicul din întreaga lume.
În 1991 avea să joace în „My Girl”, în care avea rolul unui băiat alergic la orice, ce stârnea multe controverse. În 1992, a fost lansat „Singur Acasă 2: Pierdut în New York", iar în următorul an „The Good Son”. În 1994, un şir de succese („The Pagemaster”, „Getting Even with Dad” şi „Richie Rich”) i-au adus 8 milioane de dolari în buzunar, onorariu record pentru un actor de vârsta sa.
În 1995, părinţii săi se separă şi încep o luptă prin tribunale pentru custodia şi averea vedetei, iar actorul alege să nu mai apară în filme până la soluţionarea cazului. În aprilie 1997, tatăl are câştig de cauză.
În 1998, Culkin se căsătoreşte cu actriţa Rachel Miner, dar divorţează în 2000 și revine în forță în alte filme celebre.
În ciuda succesului său, actorul american nu a stat departe de droguri și de alcool, motiv pentru care, în septembrie 2004 este arestat în Oklahoma pentru deţinerea a 17,3 grame de marijuana, 16 miligrame de Xanax şi 32 de grame de clonazepam. Este eliberat din puşcărie pe cauţiune, după care este condamnat la un an de detenţie cu suspendare.
După mulți ani în care s-a luptat cu dependența de droguri și alcool, iar presa din SUA se aștepta să moară, la fel ca prietenul lui cel mai bun, Michael Jackson, Macaulay Culkin a revenit la viață.
Hey guys, wanna feel old?
— Macaulay Culkin (@IncredibleCulk) August 26, 2020
I'm 40.
You're welcome.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu