Macedonia de Nord are, oficial, un nou preşedinte

Macedonia
Macedonia

Social-democratul Stevo Pendarovski a preluat duminică, în mod oficial, preşedinţia Macedoniei de Nord pentru următorii cinci ani, în urma victoriei electorale înregistrate în urmă cu o săptămână, relatează EFE. În cadrul unei ceremonii oficiale, la care au asistat mai mulţi şefi de stat străini, Pendarovski a preluat mandatul de la conservatorul Gjorgi Ivanov, care a exercitat preşedinţia în ultimul deceniu. 

Publicitate

La ceremonie, desfăşurată la palatul prezidenţial din Vodno, în sudul capitalei Skopje, au luat parte preşedinţii albanez Iliar Meta, bulgar Rumen Radev, sârb Alexandar Vucic şi kosovar Hashim Thaci. Grecia a fost reprezentată de ministrul de externe, Yorgos Katrúgalos.

Stevo Pendarovski, în vârstă de 56 de ani, profesor de drept la Universitatea Kirill şi Metodiu din Skopje, s-a impus în turul al doilea al prezidenţialelor în faţa rivalei sale conservatoare, Gordana Siljanovska Davkova, la rândul ei profesor de drept, cu un scor de 51,6 % - 44,7 %.

Spre deosebire de Gjorgi Ivanov, noul preşedinte este un susţinător ferm al acordului încheiat între guvernul social-democratului Zoran Zaev şi cel elen în privinţa schimbării numelui acestei foste republici iugoslave în Macedonia de Nord. Acordul, care a declanşat proteste puternice ale mişcărilor naţionaliste din cele două ţări, a pus capăt unei dispute care a durat mai mult de un sfert de secol, deschizând astfel calea pentru aderarea Macedoniei de Nord la NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel