EXCLUSIV  Machiajul în 2022 cu rozuri proaspete, tuș și gloss. Mirela Vescan dezvăluie tendințele: Din stilul anilor `80. În sfârșit!

Mirela Vescan a dezvăluit, în exclusivitate pentru DC NEWS, care sunt tendințele în materie de machiaj pentru anul 2022.

Publicitate

Fiecare an vine cu tendințele sale în materie de machiaj, iar 2022 vine cu noi idei de machiaj, potrivit pentru toate gusturile. De la machiaje cu farduri de pleoape în nuanțe îndrăznețe,  cu glossuri strălucitoare și hidratante, până la voluminizarea genelor și laminarea sprâncenelor. 

Mirela Vescan a dezvăluit, în exclusivitate pentru DC NEWS, care sunt tendințele în materie de machiaj pentru anul 2022.

"Pielea trebuie să fie foarte bine îngrijită, fondul de ten trebuie să fie hybrid, adică să aibă și nivelare estetică și tratament, să aibă ser sau mixat. Pudra trebuie să fie translucidă, foarte fină, HD. Fardul de obraz este aplicat sus de pomeți și ușor glasat, roz proaspăt, floral, până la fucsia. Cu fardul de obraz urcăm ușor pe tâmple și frunte ca să se armonizeze foarte bine și cu machiajul ochilor. Este un machiaj coborât cumva din stilul anilor 80, dar actualizat. Rihanna a lansat deja în colecția ei și îi stă foarte bine, dar designerii au propus formula asta, însă este greu să te lupți cu conturingul. Anul acesta, conturingul este în plan secund și toată lumea se orientează spre aceste rozuri proaspete, frumoase, feminine. Sprâncenele se poartă laminate, și cumva nuanța părului nu se mai pune atât de mult în evidență, se definesc foarte bine firele. Trendul vine din Rusia, au început acum vreo cinci ani, dar acum a ajuns trend principal și arată foarte bine. Pe de altă parte, nu orice sprânceană merge laminată. Trebuie să ai fire lungi, să nu le tunzi și să le ordonezi frumos. Cu ceara care trebuie, poți să le faci."

Mirela Vescan: Au sperat că fața va fi eliberată de mască, și se pare că așa va fi

"Tușul rămâne prezent în tendințe pentru că este un produs foarte iubit. Se poartă mult linia fox eyes, dar poate fi și colorat în acest an, în culori vibrante: turcoaz, fucsia, foarte electric, violet, verde. Pot fi asociate nuanțele pe pleoape. Arată foarte bine verde cu turcoaz. Genele trebuie să fie întoarse și voluminoase. Pentru buze, în sfârșit, în acest sezon se poartă gloss. Glossul este hidratant, strălucitor, frumos, sigilează bine buzele, face buzele să pară proaspete și sănătoase și cumva răspunde la o speranță a designerilor, pentru că sunt foarte mulți care au folosit gloss, de la natural, până la coral, roz. Au sperat că fața va fi eliberată de mască, și se pare că așa va fi", a declarat Mirela Vescan, în exclusivitate pentru DC NEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel