Macovei: Guvernul Năstase-Ponta trebuie atent monitorizat pe relația cu justiția

macovei
macovei

”Năstase își bate joc de justiție și de opinia publică”, consideră europarlamentarul PDL Monica Macovei, într-un material postat miercuri pe blogul personal, afirmând că atitudinea amenințătoare a ”inculpatului” Adrian Năstase față de magistrații implicați în judecarea dosarului ”Trofeul Calității”, reprezintă o dovadă că Guvernul USL trebuie monitorizat atent pe relația cu Justiția.

”Discuțiile din sala de judecată, relatate de Hotnews.ro, de la termenele din 2 și 10 mai ale dosarului “Trofeul Calității”, în care inculpatul Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani închisoare, sunt elocvente pentru atitudinea Guvernului Ponta, condus de Năstase și Voiculescu, față de justiție”, arată Monica Macovei.

Europarlamentarul PDL susține că “Inculpatul Adrian Năstase și avocații lui au sfidat completul de judecată și au depus cereri repetate de amânare, fără să aibă contestații pe fond. Inculpatul Adrian Nastase nu are dovezi împotriva faptelor consemnate la dosar și atunci sugerează instanței că mai importantă e o ședință de partid, decât audierea lui în sala de judecată, ridică excepții de neconstituționalitate, cereri de recuzare, amână procesul pentru ca din 5 avocați pe care i-a angajat unul lipsește etc”.

Potrivit celor scrise pe blogul personal, Monica Macovei arată că atitudinea lui Năstase este o amenințare la adresa independenței Justiției și Guvernul Năstase-Ponta trebuie monitorizat atent, intern și extern, în acest sens. “Inculpatul Adrian Nastase lansează chiar amenințări voalate la adresa judecătorilor, când răspunde unei “întrebări” bine țintite: “Dacă îmi spuneți în baza cărui text juridic aș putea să cer acest lucru, voi face acest lucru (declanșarea inspecției judiciare la ICCJ)”. Atitudinea sfidătoare a inculpatului Adrian Nastase și amenințările lui la adresa magistraților, care se înscriu pe linia a ceea ce ministrul Justiției, Titus Corlățean, declara recent (“dacă Nastase va fi achitat, procurorul trebuie arestat”), reprezintă amenințări la adresa independenței justiției și o dovadă că Guvernul Nastase-Ponta trebuie atent monitorizat intern și extern pe relația cu justiția”, a adăugat europarlamentarul PDL, Monica Macovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel