Monica Macovei a declarat, duminică, că miniștrii USL nu sunt așa de curați precum i-a prezentat Victor Ponta și s-a referit, printre altele, la scandalurile Bancorex, FNI, Caritas, Dacia Felix din perioada precedentului mandat al lui Florin Georgescu.
“Nu mai am nicio încredere în miniștrii acestui Guvern, am teama că ne duce spre dictatură. Ponta a mințit atunci când a spus că prezintă cel mai curat Guvern din România. (...) Domnul Florin Georgescu, nu știu, poate s-a schimbat de când este la BNR, dar trebuie să fim vigilenți și să privim cu atenție ceea ce face pentru că trecutul nu îl recomandă cu mare încredere. În perioada în care a fost ministru al Finanțelor, finanțele publice din Guvernul Văcăroiu au fost conduse dezastruos, în acea perioadă au fost acele jocuri piramidale în care oameni au pierdut foarte mulți bani, Caritas și FNI sunt din acea perioadă și de asemenea au fost tunurile bancare Dacia Felix și Bancorex, repet, pe vremea domnului Florin Georgescu”, a declarat ea.
Macovei s-a referit și la unele nereguli din averea Rovanei Plumb, ministrul Mediului. “Doamna Rovana Plumb în 2009 a omis să treacă în declarația de avere un automobil de circa 50.000 de euro și acțiuni deținute la mai multe firme. A mințit în CV indicând că are o diplomă obținută de la George Washington University apoi am văzut cu toții la TV un certificat cu o ștampilă aurie și pe doamna Plumb zâmbind nevinovat că ea asta are, ea nu a mințit. Un certificat de participare nu înseamnă că ai învățat ceva acolo”, a precizat europarlamentarul PDL.
Monica Macovei i-a mai indicat pe lista miniștrilor “îndoielnici” pe Mircea Diaconu, Lucian Isar, Corneliu Dobrițoiu, Andrei Marga. “Cu tristețe o spun, Mircea Diaconu este în conflict de interese, este cercetat și penal pentru abuz în serviciu, o spun cu tristețe pentru că a fost un actor bun și un om pe care mulți îl îndrăgim. A ales să intre în politică, dar toată lumea trebuie să respecte regulile, chiar dacă ești un bun actor, chiar dacă ești un om simpatic, nu facem excepții de la reguli pentru o persoană care dintr-un motiv sau altul ne este dragă sau simpatică. (...) Domnul Lucian Isar, ministrul IMM-urilor, a fost expulzat din lumea bancară pentru că în septembrie 2008 a lansat un atact speculativ la adresa leului. Nu mai am nimic de comentat aici (...) Poate ne explică domnul Dobrițoiu ce a făcut cu casa de la MapN și ce profituri a avut din tranzacțiile de pe urma acestei case. Nu mai spun de domnul Marga care nu are nicio specializare pe Externe și și-a arătat și simpatia față de Putin, este îngrijorător”, a declarat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News