Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a afirmat că interzicerea foştilor procurori de a fi numiţi în funcţii publice a fost făcută de UDMR, drept “plată” pentru că le-am criticat unele proiecte de lege.
“A fost propunerea colegilor de la UDMR, ca o plată pentru criticile pe care le-am adus, cum de altfel au şi spus unor colegi din PDL, <ca să mă învăţ minte că sunt într-o coaliţie>. Pentru că am criticat acele proiecte de lege prin care vroiau să modifice Codul Penal şi să scoată, de pildă, parlamentarii de la infracţiunea de luare de mită”, a povestit Macovei, referindu-se la noua lege a lustraţiei.
Întrebată dacă este vorba de o răzbunare din partea UDMR, Macovei a răspuns: „eu v-am spus faptele, cum catalogaţi atitudinea lor depinde de dumneavoastră”.
Referitor la observaţia că doar procurorii sunt lustrabili, Monica Macovei a arătat că “dacă acesta este preţul ca să avem o lege a lustraţiei, foarte bine”, adăugând în glumă că “poate o să candidez la preşedinţia României în 2014, dacă nu o să pot să fiu ministru”.
Ea a reamintit, în context, de amendamentele depuse recent de doi parlamentari UDMR cu privire la conflictul de interese, “susţinând că parlamentarii, miniştrii, primarii nu iau mită”.
Un alt exemplu dat a fost cel al deputatului Mate Andras Levente, liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, despre care a arătat că “a atacat la Curtea Constituţională constituţionalitatea ANI, pentru că este cercetat de Agenţie, întrucât şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar”.
Citește și:
Macovei: UDMR pare a trăda interesul ţării de a fi un stat de drept
Anastase: Legea lustraţiei nu e fără dinţi, dar e o formulă “soft” a vechii legi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News