Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, postează pe blog, în Ajunul Anului Nou, un mesaj prin care îndeamnă românii să apere instituțiile statului care au trosnit din încheieturidupă acţiunile din vară ale "grupului infracţional organizat" al USL. Macovei nu uită să facă referire și la Parlamentul cu cel mai mare număr de penali din istoria țării.
,,Doresc românilor din ţară şi diaspora să începem în 2013 să ne reaşezăm ca naţiune, să ne apărăm împreună libertatea, integritatea, adevărul, moralitatea, justiţia liberă şi egală pentru toţi. Asta pentru că am terminat anul 2012 extenuaţi şi divizaţi şi nu putem merge înainte în acelaşi fel. Libertatea de astăzi a fost cucerita prin moarte de atâtea ori în istoria noastră, ultima oara în 1989, aşa că haideţi să nu o dăm pe bani sau privilegii şi să nu o vindem. Un popor care nu preţuieşte şi nu apară libertatea cu orice preţ nu va avea nici dreptate, nici bunăstare, nici mândrie şi nici fericire", a susţinut democrat-liberala într-o postare pe blogul personal.
Europarlamentarul PDL a precizat că în 2013 trebuie să ne apărăm împreună şi nu divizaţi instituţiile statului care ,,au trosnit din încheieturi" în 2012 în urma acţiunilor membrilor unui ,,grup infracţional organizat", făcând astfel referire la cei din USL. ,,Mai sunt câteva ore până la începerea unui nou an şi este momentul să reflectăm la anul care tocmai se incheie. În 2012, membrii unui “grup infracţional organizat” au vrut cu orice preţ să preia puterea în România, călcând în picioare principiile democraţiei cu riscul de a izola România pe plan internaţional. Ce s-a întâmplat în vară a fost cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei în România din 1989 până în prezent. Trebuie să ne apărăm şi să întărim împreună, şi nu divizaţi, instituţiile statului care au trosnit din încheieturi in 2012, dar au rezistat", a opinat ea.
Macovei a mai spus că ,,acum avem, din păcate, Parlamentul cu cel mai mare număr de “penali” ( învinuiţi sau inculpaţi ) din istoria ţării şi trebuie să ne opunem protejării lor prin imunitate parlamentară, pentru a-i opri să fie deasupra legii". ,,Doresc să fim solidari în respingerea şi alungarea fărădelegii, minciunii, nepotismului, furtului din banii publici, nesimţirii politice şi penalilor din instituţiile publice. Dacă nu vom face asta împreuna în 2013 şi în anii care urmează, nu vom avea nici libertate, nici democraţie şi nici progres, ne vom rătăci în întunericul minciunii şi al dictaturii şi vom rata drumul spre Vest, singurul drept. Calea dreaptă este cea mai scurtă şi mai cinstită", a completat democrat-liberala.
Și mai doresc pentru noi toți să avem în 2013 o presă liberă, definită prin libertatea opiniilor și prezentarea reală a faptelor, căci numai o astfel de presă controlează “răul” din societate.
,,La mulţi ani limpezi, vii şi liberi României şi românilor, oriunde s-ar afla!", conchide Monica Macovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu