Europarlamentarul PDL Monica Macovei, a declarat, duminică, că îi acordă 48 de ore vicepreședintelui PSD Dan Șova pentru a prezinta dovezile în baza cărora acesta a susținut public că tatăl democrat-liberalei a avut legături cu Securitatea, în caz contrar, intenționând să-l dea în judecată.
"Senatorul PSD Dan Şova de un timp încoace afirmă că tatăl meu a fost, în unele emisiuni spune că general de securitate, în alte emisiuni, şeful securităţii Giurgiu. Îi dau domnului senator Şova 48 de ore din acest moment să prezinte dovezi pentru aceste afirmaţii, care nu sunt declaraţii politice. Dacă în 48 de ore nu prezintă dovezi, îl acţionez în judecată", a declarat Monica Macovei, în cadrul unei conferințe de presă în care a vorbit despre responsabilități.
Întrebată cum comentează faptul că în noul partid Forța Civică au fost coptați și oameni care au fost și în PDL, europarlamentarul democrat-liberal a declarat că: ”Unul dintre principiile existente în acest moment între criteriile de integritate este să nu se îngăduie traseismul de la o formațiune politică la alta din cadrul alianțe. Dacă facem o aliantă împreună este firesc acest lucru. Cum vor evolua lucrurile mai departea vom vedea. Este un principiu. De asemenea, și interzicerea traseismului politic, nu numai în cadrul alianței, este tot un principiu. Sunt președinta acestei Comisii de etică, lucrez la principii, sunt în formă finală, le vom trimite tuturor formațiunilor din Alianță pentru a le avea în vedere la stabilirea listei de candidați și le voi prezenta cât de curând public,probabil în câteva zile. De azi înainte cu asta mă ocup, este cel mai important lucru, cu reforma clasei politice din România. Scopul meu și interesul meu este să reformăm clasa politică din România. În ceea ce mă privește voi aplica cu strictețe aceste criterii și încep cu propriul partid”.
De asemenea, Monica Macovei nu a dorit să discute, deocamdată, eventualele modificări la vârful DNA și a Parchetului General, până la alegerile parlamentare, considerând că astăzi trebuie să se concentreze numai pe aceste subiecte importante luate în discuție la conferința de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News