Macron, aliat, dar nealiniat cu SUA: Nu înseamnă a fi vasal. De ce este important Taiwanul: Scenariu dezastruos pentru întreaga lume

Propunând să nu fie urmat modelul Washingtonului în chestiunea Taiwan, în numele "autonomiei strategice" a ţărilor Uniunii Europene, președintele Emmanuel Macron a provocat nedumeriri în rândul partenerilor Franţei. O ieşire contraproductivă, deoarece Europa se bazează pe ajutorul SUA pentru a contracara Rusia în Ucraina. 

Emmanuel Macron a produs o altă experienţă amară în domeniul diplomatic: în interviul său din 8 aprilie pentru Les Echos, Politico şi France Inter, el a dat o lovitură proiectului său de "autonomie strategică", care prevede să se permită continentului european să-şi apere interesele, chiar şi să se apere, într-o lume tot mai brutală şi mai fragmentată.

Făcând apel la europeni să evite orice "aliniere" în confruntarea dintre Statele Unite şi China în privinţa Taiwanului, teritoriu aflat în centrul rivalităţilor dintre Washington şi Beijing, Macron a dat apă la moară numeroşilor critici ai acestui concept, atât celor din Statele Unite, unde ideea este în general greşit înţeleasă, cât şi celor din Europa, unde produce controverse, după cum arată reacţiile pe care le-a declanşat "gândirea complexă" a preşedintelui. 

A pune în discuţie Taiwanul, asupra căruia China doreşte să preia controlul, pentru a justifica preocuparea legitimă pentru "autonomia strategică" europeană este într-adevăr o abordare deosebit de stângace, citează Rador din Le Monde. La fel este şi atribuirea întregii răspunderi pentru actualele tensiuni din Marea Chinei Washingtonului exact în timpul unui exerciţiu militar comandat de Beijing în apropierea insulei pentru a protesta împotriva vizitei în Statele Unite a preşedintelui taiwanez Tsai Ing-wen.

O atitudine inoportună faţă de Statele Unite

Argumentul nu este de natură să-i convingă pe cei care îl suspectează pe preşedintele Macron de echidistanţă între Washington şi Beijing. Spre deosebire de şeful statului francez, ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a declarat la Beijing - la câteva zile după vizita preşedintelui francez - că "o escaladare militară în strâmtoarea Taiwan, pe unde trece zilnic 50% din comerţul mondial, ar fi un scenariu dezastruos pentru întreaga lume".

Cu siguranţă, președintele francez face parte din linia politică tradiţională De Gaulle-Mitterrand: Parisul este un aliat al Statelor Unite, dar intenţionează să rămână "nealiniat". "A fi aliat nu înseamnă a fi vasal", a declarat Macron în repetate rânduri. A spune însă că soarta Taiwanului nu preocupă Europa, aşa cum a sugerat liderul francez în recentul interviu, nu este o atitudine corectă faţă de Statele Unite, într-un moment în care Washingtonul se mobilizează alături de europeni pentru a sprijini rezistenţa Ucrainei în faţa invadatorul rus.

"Nu poţi proteja Ucraina astăzi, iar mâine să declari că Taiwanul nu este treaba ta", a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki într-o aluzie transparentă la preşedintele francez: "Dacă Ucraina cade, dacă Ucraina este cucerită, a doua zi China ar putea ataca Taiwanul", a spus el.

Demonstraţia prezidenţială, departe de a fi improvizată, este cu atât mai surprinzătoare cu cât vine într-un moment în care "autonomia strategică" trece printr-un formidabil "botez de foc" în contextul războiului din Ucraina. Deşi Macron se mândreşte - puţin cam prea repede - că a "câştigat bătălia ideologică" în privinţa subiectului, poate să crediteze faptul că a popularizat ideea. Mai multe ţări reticente în trecut faţă de această abordare, începând cu Germania şi Ţările de Jos, s-au orientat în această direcţie, chiar dacă preferă să vorbească de "suveranitate" şi nu de "autonomie", pentru a nu jigni aliatul american.

După întoarcerea de la Beijing, vizita de stat a lui Emmanuel Macron la Amsterdam a avut un mesaj clar: nevoia de a înzestra Europa cu o politică industrială solidă şi o politică comercială mai protectoare în faţa concurenţilor americani şi chinezi.

Nevoia de autonomie - validată de război

Împreună, Cei douăzeci şi şapte au făcut progrese remarcabile. Cine şi-ar fi imaginat că la câteva zile după izbucnirea invaziei ruse în Ucraina, Uniunea Europeană va decide să-şi activeze Facilitatea de pace pentru a finanţa livrările de arme către Kiev? Sau că, după comenzile comune de vaccinuri din timpul pandemiei de Covid-19, se va angaja în achiziţii comune de muniţie pentru a sprijini rezistenţa ucraineană?

"Cea mai bună modalitate de a obţine o autonomie strategică este să nu vorbim prea mult despre asta", sugerează totuşi mai mulţi oficiali francezi implicaţi în probleme europene.

Conflictul care subminează securitatea continentului are un efect paradoxal în dezbaterile privind "autonomia strategică". Pe hârtie, invazia rusă a Ucrainei demonstrează necesitatea ei, pe măsură ce Cei Douăzeci şi şapte devin conştienţi de vulnerabilitatea lor şi de dependenţa faţă de vecinii beligeranţi, precum Rusia, sau faţă de aliaţii solicitanţi, precum Statele Unite. După ce (aproape) a oprit importurile de petrol şi gaze ruseşti, UE încearcă să "reducă riscurile" unei dependenţe excesive de comerţul cu China, în special în domeniul componentelor strategice.

Totuşi, războiul din Ucraina întăreşte susţinătorii din Europa ai unei alianţe tot mai strânse cu Statele Unite. Apărarea continentului se bazează mai mult ca niciodată pe Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), pe care agresiunea rusă a reînviat-o. Polonia, statele baltice şi ţările scandinave, dar şi Germania, sunt aşadar reticente în a dezvolta autonomia continentului faţă de Washington. Fie pentru a se proteja de Rusia, fie pentru a opri ascensiunea Chinei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News