Macron, ascensiunea şi declinul revoluţiei europene - analiză

Atunci când Emmanuel Macron a fost ales preşedinte al Franţei, în mai 2017, mulţi în Europa au văzut în el speranţa unui nou început, dar recentele evenimente arată că nu a mai rămas mare lucru din viziunea preşedintelui francez, se arată într-un articol publicat miercuri de Politico. După ani de criză, Europa avea în sfârşit un lider ce părea capabil să o scoată din stagnare şi turbulenţe.

Tânărul preşedinte a venit cu un partid ce purta un nume mobilizator (En Marche!) şi cu o viziune de reconstrucţie a casei europene, renăscând spiritul de fraternitate uitat al continentului. Comentatoarea franceză Natalie Nougayrede sintetiza într-o singură frază în publicaţia The Guardian atmosfera din a doua zi a alegerii lui Macron preşedinte al Franţei: Câştigul cel mai important este că Macron a învins cu un mesaj puternic pro-european de speranţă şi reformă, într-un moment în care cuvântul Europa aproape devenise un sinonim al deznădejdii. Veniseră, în sfârşit, zorii zilei în Europa.

Dar apoi a venit realitatea

Ultimele zile au arătat ce a mai rămas din viziunea lui Macron, adică nu mare lucru. Indiferent că vorbim despre taxa franceză pe combustibil, de planurile pentru un impozit european perceput giganţilor internetului sau de planificata reformă a zonei euro, Macron a dus la capăt puţin din ceea ce a promis. Aceasta spune la fel de mult despre Europa cum spune despre tânărul lider francez arogant şi intoxicat de noua sa putere şi influenţă.

Motivele eşecului revoluţiei lui Macron se regăsesc atât în ţara sa cât şi în afară. Era clar de la bun început că, pentru a-şi realiza agenda europeană, el trebuia să arate mai întâi că este capabil să reformeze Franţa. Ani la rând, Berlinul a privit cu tot mai multă nelinişte (aproape cu panică) cum atât Nicolas Sarkozy cât şi François Hollande au eşuat să implementeze reforme serioase în contextul situaţiei economice tot mai dificile a ţării lor.

Macron ştia că, pentru a avea succes în Europa, trebuia să se impună în faţa Germaniei, iar singurul mod în care putea face acest lucru era să rezolve problemele interne ale Franţei. Declinul precipitat al poziţiei sale acasă în ultimul an, care a culminat cu revolta Vestelor Galbene, l-a lăsat pe Macron fără legitimitatea de care are nevoie pe scena europeană. Mai simplu spus, un lider francez a cărui popularitate acasă a ajuns la puţin peste 20% nu poate pleda credibil pentru schimbări majore în politica europeană, fie că este vorba despre sectorul militar ori de chestiunile specifice ale zonei euro.

Nu este acel european adevărat

Există însă un motiv mai profund care îi pune obstacole lui Macron, explică Jan Techau, director al programului european la centrul de studii German Marshall Fund al SUA. El nu este acel european adevărat pe care vrea ca noi să-l credem că este. El nu este un european de dragul Europei, ci de dragul Franţei, crede analistul citat, care-l descrie pe Macron ca fiind în esenţă un Gaullist care a pus interesele naţionale ale Franţei mai presus de orice.

Această realitate a ieşit la suprafaţă într-o varietate de contexte, de la diplomaţie la apărare şi inclusiv în sfera comercială. De pildă, săptămâna trecută Parisul a reacţionat cu o supărare greu disimulată în faţa sugestiei ministrului german de finanţe Olaf Scholz ca Franţa să cedeze Uniunii Europene locul ei de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU.

Eşecul lui Macron de a veni în întâmpinarea aşteptărilor nu este o veste proastă doar pentru cauza reformei UE. Mulţi au sperat că după ce cancelarul Angela Merkel îşi va încheia mandatul el va fi cel care va îmbrăca haina de lider de facto al UE. Dar deocamdată sunt puţine motive care să sugereze că şi poate. Emmanuel Macron nu poate umple vidul şi aceasta înseamnă că nici nu poate fi umplut'', spune Jan Techau.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News