Macron, condiţii pentru a participa la Summitul G7

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că va participa la Summitul G7 din SUA doar cu respectarea anumitor condiţii. 

Preşedintele Emmanuel Macron este "disponibil" să se deplaseze la summitul G7, dar în acest caz doreşte "prezenţa tuturor" liderilor, a informat sâmbătă Palatul Elysée, în contextul în care cancelarul german, Angela Merkel, a refuzat să meargă în Statele Unite în iunie, scrie AFP.

Angela Merkel a fost primul lider din G7 care a refuzat oficial invitaţia preşedintelui american Donald Trump. Un purtător de cuvânt al guvernului german a motivat sâmbătă că a fost avută în vedere "situaţia pandemică" actuală. În aceeaşi zi, Emmanuel Macron a discutat telefonic cu preşedintele Statelor Unite. "Pentru un G7 faţă în faţă, este necesară prezenţa tuturor. Preşedintele Franţei este disponibil", a declarat pentru AFP Palatul Elysée, adăugând că "prezenţa cancelarului şi unitatea europenilor este importantă".

"Trebuie, de asemenea, să fie un moment de coeziune şi de acţiune într-un moment internaţional critic. Prin urmare, aşteptăm ca preşedinţia americană a G7 să ne precizeze intenţiile sale", a completat preşedinţia Franţei, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel