Macron, criticat aspru după cea mai recentă decizie

Președintele francez, Emmanuel Macron, a fost aspru criticat de mai multe asociații de luptă împotriva SIDA pentru că nu a fost prezent la Conferința internațională privind cercetarea asupra acestei boli, care s-a deschis duminică la Paris, informează Huffington Post, scrie Agerpres.

Într-un comunicat publicat duminică, asociațiile Act Up-Paris, Aides și Coalition PLUS regretă absența președintelui, care le alimentează temerile cu privire la angajamentul Franței de a pune capăt pandemiei de SIDA.

Asociațiile compară actuala conferință cu cea care a avut loc în 2003 sub președinția lui Jacques Chirac și la care Franța era privită ca locomotiva Fondului mondial de luptă contra HIV care abia fusese creat.

Paisprezece ani mai târziu, eforturile în favoarea Fondului mondial, dar și a Unitaid încep să dea roade, spun asociațiile citate, evocând creșterea accesului la tratament împotriva virusului SIDA și reducerea ratei de mortalitate. Dar progresele se termină aici, deoarece, conform acestor asociații, semnalele transmise de către noul președinte al Republicii sunt departe de a merge în direcția cea bună.

President Macron don't make the VIH epidemic great again (Președinte Macron, să nu redăm măreția epidemiei de HIV), avertizează asociațiile, reluând sloganul președintelui american, Donald Trump (Make America great again, Să redăm măreția Americii), deja modificat de președintele francez pentru a denunța retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris ("Make our planet great again", Să redăm măreția planetei noastre).

Asociațiile critică întârzierea efectuării plăților contribuției franceze la Fondul mondial de luptă împotriva SIDA, reducerea contribuției la Unitaid (organizație internațională care investește pentru a găsi modalități de a preveni, diagnostica și trata HIV/SIDA, tuberculoza și malaria mai rapid, mai eficient și cu costuri mai mici) și reducerile bugetare de 158 milioane de euro din bugetul de ajutor public de dezvoltare anunțate de guvern.

Absența noului președinte francez de la această conferință majoră seamănă cu un semn de dispreț pentru lupta dusă de 30 de ani de țara noastră, declară asociațiile, care compară dezangajarea franceză începută de François Hollande și continuă de Emmanuel Macron cu cea a lui Donald Trump.

SUA, cel mai mare contribuitor

Statele Unite ale Americii sunt, istoric, cel mai mare contributor la lupta împotriva SIDA, de departe. În 2016, au cheltuit 4,9 miliarde de dolari (4,2 miliarde euro) pentru programe împotriva SIDA, foarte mult înaintea Regatului Unit (645,6 milioane) și Franței (242,4 milioane). Dar președintele Donald Trump își propune să reducă aceste cheltuieli în bugetul pentru 2018, în prezent în discuție în Congres, cu mai mult de un miliard de dolari după cum estimează ONG-ul american Health Gap.

Confruntat cu nemulțumirea asociațiilor, Palatul Elysee a declarat că președintele își va modifica agenda pentru a-i primi pe reprezentanții acestor asociații luni la ora locală 16.30. Aceasta este o dovadă că, dacă nu lovim cu pumnul în masă, nu suntem auziți, a reacționat Marc Dixneuf, director general al Aides pentru franceinfo.

Aproximativ 6.000 de experți SIDA reuniți într-o conferință internațională fac bilanțul progreselor înregistrate în cercetare în vederea identificării unor modalități indirecte de luptă contra virusului HIV, până la eradicarea acestuia sau până la găsirea unui vaccin. Conferința, organizată de Societatea Internațională SIDA în perioada 23-26 iulie, se desfășoară în capitala Franței, locul în care oamenii de știință au identificat în laborator, în 1983, virusul care provoacă această boală ce afectează în prezent 36,7 milioane de oameni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel