Macron, criticat de un fost şef NATO pentru apelul de a nu umili Rusia. "Catastrofal..."

Facebook Emmanuel Macron
Facebook Emmanuel Macron

Anders Foght Rasmussen, fost secretar general NATO, l-a criticat pe Emmanuel Macron pentru apelul de a nu umili Rusia. 

Fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a refuzat să susţină apelul adresat de preşedintele francez, Emmanuel Macron, de a nu umili Rusia, considerând propunerea acestuia ca fiind una de-a dreptul ”catastrofală”, relatează The Business Insider.

”Ea (propunerea lui Macron, nota Gazeta) sugerează că ne apropiem de o nouă ordine mondială în care nu statul de drept contează, ci statul celui mai puternic”, a spus Rasmussen.

El a adăugat că o reuşită a părţii ruse în Ucraina ar putea servi drept un ”semnal” pentru China, care nu doreşte să acorde independenţă Taiwanului. Potrivit acestuia, tocmai de aceea este necesar ca Moscovei să i se comunice că dacă Rusia vrea să ”iasă din această situaţie confuză, atunci ea trebuie să se retragă din Ucraina şi din Crimeea”.

Pe la începutul lunii iunie, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a spus că Rusia nu ar trebui să fie umilită, fapt care ar permite o îmbunătăţire a relaţiile diplomatice dintre Occident şi Moscova atunci când operaţiunea specială rusă din Ucraina se va încheia.

Ulterior, politicienii occidentali au criticat, în repetate rânduri, afirmaţiile liderului francez. Astfel, fostul secretar de stat american Hillary Clinton a spus că apelul de a nu umili Rusia este ”o etapă deja depăşită”, întrucât preşedintele rus, Vladimir Putin, potrivit declaraţiilor sale, ”a depăşit de mult linia roşie”. În martie 2014, în Crimeea a avut loc un referendum, în urma căruia peninsula a devenit parte integrantă a Rusiei, iar Sevastopolul a devenit un oraş de importanţă federală, scrie Rador. 

Macron cere ca Rusia să nu fie umilită: I-am spus lui Putin că face o greșeală istorică

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că este vital ca Rusia să nu fie umilită, astfel încât, atunci când luptele din Ucraina se vor opri, să se poată găsi o soluție diplomatică. Macron crede că Franța va juca un rol de mediator pentru a pune capăt conflictului, anunță Reuters.

Emmanuel Macron a încercat să mențină un dialog cu președintele rus Vladimir Putin în timpul războiului din Ucraina. Poziția sa a fost criticată în repetate rânduri de unii parteneri din Europa, deoarece aceștia consideră că subminează eforturile de a-l presa pe Putin să se așeze la masa negocierilor, scrie Mediafax.

”Nu trebuie să umilim Rusia pentru ca în ziua în care luptele se vor opri să putem construi o rampă de ieșire prin mijloace diplomatice. Sunt convins că este rolul Franței să fie o putere de mediere", a declarat Macron într-un interviu acordat unor ziare regionale.

"I-am spus lui Putin că face o greșeală istorică"

Macron a vorbit cu Putin în mod regulat de la începutul războiului, ca parte a eforturilor de a obține o încetare a focului și de a începe o negociere credibilă între Kiev și Moscova.

"Cred, și i-am spus, că face o greșeală istorică și fundamentală pentru poporul său, pentru el însuși și pentru istorie", a spus Macron.

Franța a sprijinit Ucraina din punct de vedere militar și financiar, dar până acum Macron nu a fost la Kiev pentru a oferi un sprijin politic simbolic, la fel ca alți lideri UE, lucru. Parisul trimite arme ofensive, inclusiv tunuri obuziere Cezar luate din stocurile armatei franceze. Macron a declarat că le-a cerut producătorilor de arme să accelereze producția.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel