Macron, duminică în Mongolia - o vizită în premieră pentru un preşedinte francez în această țară situată între China şi Rusia

Emmanuel Macron, aşteptat săptămâna aceasta la summitul G7 din Japonia, va merge apoi duminică în Mongolia pentru o scurtă vizită, prima a unui preşedinte francez în această ţară situată între China şi Rusia şi căreia occidentalii îi acordă un interes crescând, relatează marţi France Presse.

Şeful statului francez va participa de vineri până duminică la reuniunile din oraşul japonez Hiroshima cu liderii Japoniei, Statelor Unite, Canadei, Germaniei, Marii Britanii şi Italiei. Duminică, după ultima sa conferinţă de presă, el se va duce pe calea aerului la Ulan Bator pentru un dineu acolo cu preşedintele Ukhnaa Khurelsukh, a anunţat Palatul Elysee.

El va vizita de asemenea Muzeul Gingis Han, un mare cuceritor mongol al secolului al XIII-lea, care va împrumuta o parte din colecţia sa Muzeului de Istorie din Nantes (vestul Franţei) pentru o expoziţie programată în octombrie. El va pleca spre Paris la sfârşitul serii. 'Faptul că Mongolia este pe drumul de întoarcere ne permite să facem această premieră istorică, oferindu-i un sens foarte particular', s-a explicat în anturajul preşedintelui Macron.

'Mongolia este o ţară fără ieşire la mare între Rusia şi China, dar şi o ţară ce are un model de guvernare care este liberal, care ţine alegeri, care a cunoscut alternanţe şi care încearcă de asemenea să-şi diversifice parteneriatele pentru a fi mai robuste şi să poată trata în condiţii mai bune cu marii săi vecini rus şi chinez', s-a subliniat.

Preşedinţia franceză a menţionat o 'miză foarte importantă' pe 'planul geostrategic', care se înscrie în voinţa Parisului de 'a slăbi constrângerea exercitată asupra vecinilor de către Rusia şi să le ofere posibilitatea de a-şi alege opţiunile'.

Ţara asiatică face deja obiectul unui interes crescând de câţiva ani din partea Statelor Unite, ca parte a strategiei lor vizând contracararea ascensiunii Beijingului. În prezent, 86% din totalul exporturilor Mongoliei, toate mărfurile combinate, au China ca destinaţie. Jumătate din aceste achiziţii chineze sunt cărbune. Mongolia s-a luptat cu instabilitatea politică de la prima sa constituţie democratică în 1992, la ieşirea de sub influenţa sovietică. 

Citește și - Macron: Rusia a intrat într-o formă de vasalitate faţă de China:  https://www.dcnews.ro/macron-rusia-a-intrat-intr-o-forma-de-vasalitate-fata-de-china_916165.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel