Macron: O să continui să îi bat la cap pe cei care nu se vaccinează şi nu o să le fac viaţa uşoară

Sursă foto: Facebook Emmanuel Macron
Sursă foto: Facebook Emmanuel Macron

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, îi avertizează pe francezii nevaccinaţi că va continua să îi bată la cap, dar şi că viaţa lor nu va deveni mai uşoară dacă refuză vaccinul. 

Publicitate

"Chiar vreau să îi bat la cap în continuare, şi voi face asta până la sfârşit. Nu o să le fac viaţa uşoară", a declarat acesta conform BBC. Oponenţii săi spun, însă, că acesta nu este un discurs demn de un preşedinte. 

Comentariul lui Macron vine după ce opoziţia a amânat votul pe legea privind certificatele COVID-19, care le-ar interzice nevaccinaţilor accesul la mare parte din viaţa publică. 

Legea ar fi trebuit să fie aprobată în această săptămână, dar mai mulţi parlamentari francezi spun că au primit ameninţări cu moartea de la antivaccinişti. 

În declaraţia sa, Macron a precizat că nu doreşte să impună vaccinarea obligatorie, dar că spera să convingă populaţia să se vaccineze prin "limitarea pe cât de mult posibil a accesului la activităţi sociale". 

"Nu voi trimite oamenii nevaccinaţi la închisoare. Dar trebuie să le spunem că, din 15 ianuarie,  nu vor mai putea să meargă la restaurant, nu vor mai putea să iasă în oraş pentru a bea o cafea, nu vor mai putea merge la teatru, la cinema", a mai precizat preşedintele Franţei. 

Opozanţii îl critică dur 

"Nicio urgenţă sanitară nu justifică asemenea cuvinte. Macron spune că a învăţat să iubească francezii, dar pare că îi place să îi dispreţuiască", a declarat Bruno Retailleau, liderul senatorilor Republicani. 

"Un preşedinte nu ar trebui să spună aşa ceva. Este nedemn de funcţia pe care o ocupă", a transmis şi Marine Le Pen, liderul extremei dreapta. 

Franța, țara în care 76% din populație e vaccinată complet, dar în care numărul de cazuri noi EXPLODEAZĂ

Potrivit site-ului Ministerului Sănătății din Franța, de la începutul campaniei de rapel, 24.861.676 de persoane au primit o doză de rapel 1.
În plus, de la începutul campaniei de vaccinare în Franța, 52.956.980 de persoane au primit cel puțin o doză de vaccin (78,5% din totalul populației ) și 51.793.535 de persoane o schemă completă de vaccinare (adică 76,8% din totalul populației). Populația Franței este de 67.39 milioane de oameni.

În pofida ratei mari de vaccinare, Franța înregistrează în ultimele zile un număr uriaș de infectări. În raportul său zilnic pentru luni, 3 ianuarie 2022, Ministerul Sănătății anunță 67.641 de noi contaminări cu Covid-19 identificate în Franța în ultimele 24 de ore. Aceasta este o cifră în creștere cu 123% față de luni, 27 decembrie, scrie Quest France. Totodată, presa franceză menționează că cifrele raportate în ziua de luni a săptămânii sunt întotdeauna artificial scăzute în comparație cu realitatea, din cauza închiderii laboratoarelor duminică. În medie, pe parcursul a șapte zile, Franța înregistrează în prezent 167.364 de noi infecții cu coronavirus pe zi. VEZI MAI MULTE AICI

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel