Macron: Rusia e într-o formă de supunere față de China. A suferit o înfrângere geopolitică

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Înainta vizitei lui Zelenski la Paris, Emmanuel Macron a transmis un mesaj privitor la Rusia și la arhitectura de securitate din Europa.

Rusia „a pierdut deja din punct de vedere geopolitic” războiul din Ucraina și se transformă într-un stat vasal al Chinei, a declarat președintele francez, Emmanuel Macron, într-un interviu pentru ziarul Opinion, publicat duminică, relatează Associated Press, citat de The Guardian.

„De facto, a intrat într-o formă de supunere față de China și și-a pierdut accesul la Marea Baltică, ceea ce era critic, deoarece a determinat decizia Suediei și Finlandei de a adera la NATO”, a spus Macron.

„Acest lucru era de neconceput cu doar doi ani în urmă. Deci este deja o înfrângere geopolitică”, a spus Macron înaintea vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Paris, duminică.

„Să fim clari, Rusia nu trebuie să câștige acest război militar. Deci, depinde de noi să vedem cum să îi ajutăm pe ucraineni în contraofensiva lor și cum să pregătim problema garanțiilor de securitate în negocierile care vor avea loc inevitabil”, a spus el.

„Întotdeauna am spus că, în cele din urmă, arhitectura de securitate a Europei va trebui să apere pe deplin Ucraina. Dar trebuie să aibă în vedere și neconfruntarea cu Rusia și să reconstruiască un echilibru durabil de forțe”, a spus el, adăugând că „mai sunt încă mulți pași care trebuie făcuți înainte de a ajunge la asta”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel