Macron şi Xi Jinping vor un 'armistiţiu olimpic'

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, vor pentru un 'armistiţiu olimpic' în toate conflictele din lume în perioada desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară 2024 de la Paris. Armistiţiul ar putea fi de asemenea un prilej pentru căutarea unor soluţii de încheiere a respectivelor conflicte, transmite agenţia EFE. 

Cei doi președinți au exprimat această hotărâre în cadrul unei declarații comune acordată jurnaliștilor la Paris, în urma unei întrevederi în care au discutat chestiuni internaţionale şi comerciale de interes bilateral.

'Considerăm că un armistiţiu olimpic în toate teatrele de război poate fi o ocazie pentru elaborarea unor soluţii durabile cu respectarea deplină a dreptului internaţional', a transmis Macron. Discutând despre războiul din Ucraina, preşedintele Franței a salutat ceea ce a descris ca fiind un angajament al Chinei de a nu vinde Rusiei lui Putin arme şi în general de a nu da acesteia niciun ajutor de ordin militar.

'Noi respectăm legăturile vechi care unesc China şi Rusia', a zis preşedintele Macron. 'Având în vedere această istorie complexă, noi primim favorabil angajamentul autorităţilor chineze de a se abţine să vândă orice arme, orice fel de ajutor Moscovei şi să controleze strict exporturile bunurilor cu dublă utilizare', respectiv bunuri care pot fi utilizate atât în scop civil cât şi militar, a mai zis Macron.

La rândul său, preşedintele Xi Jinping a solicitat Franţei să nu 'murdărească' ţara sa în chestiunea războiului ruso-ucrainean, el spunând faptul că Beijingul are un 'rol pozitiv' pentru găsirea unei soluţii care să încheie acest conflict.

Totodată, preşedintele Chinei a cerut negocieri de pace între Kiev şi Moscova, în contextul unei conferinţe internaţionale 'recunoscute de Rusia şi Ucraina', acesta indicând că dezaprobă formatele de discuţii care exclud Rusia, precum este conferinţa care va fi găzduită de Elveţia în iunie.

'Ne opunem folosirii crizei ucrainene pentru a arunca responsabilitatea asupra altora, pentru a murdări o ţară terţă şi a declanşa un nou Război Rece', a evidențiat preşedintele Xi Jinping, care a făcut referire la criticile recurente ale ţărilor occidentale despre relaţiile apropiate dintre China şi Rusia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel