Macron, sondaj. Popularitatea în scădere

Macron
Macron

Popularitatea lui Emmanuel Macron, a ajuns la cel mai scăzut nivel de când ocupă funcţia de preşedinte al Franţei.

Popularitatea preşedintelui francez, Emmanuel Macron, a scăzut cu 12% în timpul verii, ajungând la 29% opinii favorabile, indică un sondaj Odoxa difuzat marţi, relatează AFP. 

Potrivit sondajului, 71% din cei intervievaţi (cu 12% mai mulţi decât la sondajul precedent) au o opinie negativă despre şeful statului, ceea ce reprezintă un record de nepopularitate pentru Macron de această dată, şi numai 29% dintre persoanele chestionate îl consideră un preşedinte bun. 

Macron pierde teren în toate sectoarele opiniei publice, la încheierea unei vacanţe marcate de plecarea a doi miniştri, cei mai populari, Nicolas Hulot şi Laura Flessel, conform sondajului, realizat pentru L'Express, France Inter şi Presse regionale. Premierul francez, Edouard Philippe, pierde la rândul său 5%, din 35%, cât avea într-un sondaj realizat la sfârşitul lui iunie, şi 64% din persoanele chestionate au o opinie negativă despre el. 

Sondajul a fost realizat online, în perioada 5 şi 6 septembrie, pe un eşantion de 1.004 persoane cu vârste de şi peste 18 ani, marja de eroare fiind între 1,4% şi 3,1%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel