Preşedintele rus Vladimir Putin îşi va concentra atacurile din Ucraina asupra zonelor separatiste din Donbas în încercarea de a obţine o 'victorie' pentru 9 mai, data la care se marchează capitularea Germaniei naziste în 1945, a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP.
'Pentru Rusia, 9 mai este o sărbătoare naţională, un eveniment militar important şi este aproape sigur că, pentru preşedintele Putin, 9 mai trebuie să fie o zi a victoriei', a explicat el la postul de radio francez RTL.
'Ei îşi vor concentra eforturile în Donbas. Vom trăi scene foarte grele în următoarele săptămâni' în această regiune din estul Ucrainei, a declarat Macron. El a reamintit că Franţa, alături de Grecia şi Turcia, încearcă să organizeze operaţiuni umanitare în oraşul port asediat Mariupol, în sudul Ucrainei, dar 'cu multe dificultăţi' din cauza 'unui refuz complet al Rusiei'.
Vorbind despre noile sancţiuni anti-Rusia decise de UE joi, el a acuzat partidul adversarei sale în cursa electorală Marine Le Pen, pe care l-a numit cu vechea sa denumire de Frontul Naţional, că rămâne 'ambiguu' în privinţa Rusiei, evitând să o sancţioneze.
'Am observat absenţa vinovată a tuturor parlamentarilor Frontului Naţional din Parlamentul European când vine vorba de a sancţiona Rusia, ceea ce arată ambiguitatea pe care o au încă unii în legătură cu această ţară, în ciuda războiului', a spus Macron, notează Agerpres.
Vladimir Putin a 'renunţat' să cucerească Kievul pentru a se concentra asupra zonelor separatiste din Donbas, iar finalul războiului din Ucraina 'rămâne de văzut', au declarat joi înalţi responsabili ai armatei americane, scrie AFP.
Putin a crezut că poate prelua foarte repede controlul asupra Ucrainei, foarte repede controlul asupra capitalei. S-a înşelat', a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, în cursul unei audieri în Congres. 'Cred că Putin a renunţat la eforturile sale de a cuceri capitala şi în prezent se concentrează asupra sudului şi estului ţării', a adăugat el în faţa Comisiei senatoriale pentru forţele armate.
Dar rezultatul războiului, care se anunţă lung, rămâne incert, a indicat, la rândul său, şeful de stat-major american, generalul Mark Milley. 'Va fi o treabă pe termen lung', a spus el. 'Există încă o bătălie importantă care urmează în sud-est, unde ruşii intenţionează să-şi adune forţele şi să continue asaltul. Aşa că rămâne de văzut cum se va termina totul', a adăugat generalul Milley. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News