Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit marţi în Australia, unde intenţionează să consolideze relaţiile bilaterale pe plan strategic, economic, dar de asemenea ştiinţific, cultural şi lingvistic, relatează AFP.
Şeful statului francez a sosit la sfârşitul zilei la Sydney, pentru o vizită de trei zile, înainte de a se deplasa joi în arhipelagul Noua Caledonie. Aceasta este a doua vizită a unui şef de stat francez în Australia, după cea efectuată de François Hollande în 2014.
După o scurtă vizită în Golful Sydney, Emmanuel Macron s-a adresat în faţa Operei din metropola australiană şi unde a fost primit de premierul Malcolm Turnbull, înainte de a participa la un dineu oficial.
Întrebat despre vizita sa care survine pe fondul unor manifestaţii cu prilejul zilei de 1 mai la Paris, unde climatul social este tensionat, Macron a subliniat că vizitele oficiale au fost planificate cu mult timp înainte şi că nu a avut nicio vacanţă de când este preşedinte al Republicii. "Slujba mea nu este să mă uit la televizor şi să fac comentarii de actualitate, este de a acţiona pentru ţară, în fiecare zi, peste tot, asta este ceea ce fac", a explicat preşedintele francez.
[citeste si]
Şeful statului a reamintit că legătura dintre Australia şi Franţa, "istorică" de când soldaţii australieni au venit să apere teritoriul francez în timpul celor Două Războaie Mondiale, s-a consolidat în 2016 când Australia a comandat Naval Group (fost DCNS) 12 submarine de nouă generaţie în cadrul unui contract de 35 de miliarde de euro.
O nouă strategie
"Vom înscrie această comandă într-o relaţie strategică consolidată", "o nouă strategie indo-pacifică", o nouă "axă Paris-New-Delhi-Canberra", a subliniat el, în timp ce Australia este preocupată de ascensiunea Chinei în regiune.
Preşedintele francez va semna, miercuri, mai multe acorduri de cooperare (în domeniul sănătăţii, spaţial, al cercetării, universitar dar şi în domeniul tehnologiilor de apărare, marinei şi securităţii cibernetice) şi va discuta cu responsabili australieni aspecte legate de lupta comună împotriva terorismului.
Franţa doreşte de asemenea să devină "un partener economic şi mai prezent în contextul în care Brexit-ul destabilizează un partener istoric al Australiei" Marea Britanie, a menţionat de asemenea preşedintele Macron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News