Mădălin Ionescu a vorbit despre cei care l-au lovit pe la spate din invidie.
“Am fost întotdeauna genul care și-a văzut de treabă. Fără invidii, fără complexe, fără să mă abat de la drumul meu... Am făcut totul cu pasiune, am creat, am construit, am muncit ca un nebun. La fel fac și acum. Nu mă pot schimba! Aproape de fiecare dată când atingeam succesul (adică ... de fiecare dată ) apăreau unii care se străduiau să se cațere pe eșafodajul pe care-l ridicasem. Alții înnebuneau de invidie pur și simplu, încercând să mă împiedice să reușesc, să-mi taie din aripi, să mă doboare, chiar.
"Mi se face chiar milă de aceste molii bezmetice!"
Am întâlnit în calea mea și “uneltitorii”, personaje incapabile să atingă performanțele mele, dar foarte abile în a strecura în urechile șefilor, patronilor... idei otrăvite, indivizi care spumegau pentru că eram mai capabil decât ei. Deși nu îi afectam cu nimic și nu mă băgam în business-urile lor, găseau întotdeauna o modalitate să mă lovească pe la spate. Romanian job! Nu scap de căpușe de genul ăsta nici azi! Cum pun pe picioare ceva, apar și ele, mă rog, nu chiar tot timpul. Diferența e ca acum nu mă mai afectează atât de tare povestea asta mioritică. Mi se face chiar milă de aceste molii bezmetice! Ideea mea e simplă : mă uit doar înainte, fără invidie, fără complexe, fără sa mă abat de la drumul meu”, mărturiseşte Mădălin Ionescu, potrivit okmagazine.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu