Mădălin Voicu este de părere că în scandalul în care este implicat familia președintelui, principalul vinovat este chiar Traian Băsescu.
"Eu nu cred că Mircea Băsescu este atât de vinovat în condițiile în care s-a formatat deja o idee în urma unei analize făcute nu numai de presă ci și de Justiție", a declarat Mădălin Voicu la emisiunea Subiectiv de la Antena 3 moderată de Răzvan Dumitrescu.
"Cred că principalul vinovat este fratele său care se cheamă Traian Băsescu și care din nefericire este președintele acestei țări nefericite cu un astfel de președinte, unde Mircea Băsescu a cunoscut personajul Bercea care se afla în anturajul atât al domnului Traian Băsescu, cât și al celor care l-a invitat la Costești în 2009, în primul rând familia Cioabă. Eu nu cred că Mircea Băsescu s-a întâlnit întâmplător pe stradaă cu Bercea", a declarat Mădălin Voicu.
"În momentul în care îl vezi pe fratele tău care este președinte în anturajul tău și vine Bercea la tine și îți propune o afacere, sau îți propune un târg pe bani, sigur că tu te gândește la frate-miu, și dacă l-am văzut în anturajul lui, presupun că este un om cu garanții", a mai spus deputatul PSD de Constanța, Mădălin Voicu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu