Mădălin Voicu se revoltă: Preoţii sunt nişte derbedei, cu Daniel în frunte

Deputatul Mădălin Voicu, invitat, marți seară, la emisiunea "Agentul VIP" de la Antena 2, a lansat un atac vehement la adresa practicilor Bisericii Ortodoxe Române, a clerului ortodox, precum și a Patriarhului Daniel.

"Înainte credința, Dumnezeu, clerul, fermentul ortodox avea o chestie, o pioșenie, era o treabă serioasă, cu mult mai aproape de ceea ce numim noi credință. Acum e bisnițărie. Nu mai e cum a fost. Și de la cap se împute peștele. Nu mai sunt popii cu puterea de a te convinge, de a te liniști, de a te aduce pe drumul drept, de a te lăsa în seama lui, te spovedeai, erai eliberat, îți dădea sfaturi. Acum nu mai e așa. Totul e o șmecherie. Cunosc trei preoți, cred, pentru care aș băga mâna în foc că sunt oamenii care cred în meseria lor și care sunt în stare să-ți limpezească sufletul. Restul sunt derbedei, cu patriarhul Daniel în frunte", a declarat Mădălin Voicu, plin de indignare.

Contactat, miercuri, de România TV, Mădălin Voicu a ținut să precizeze că este un "bun creştin", însă nu poate să nu "constate" revoltat faptul că reprezentanții Bisericii negociază orice.

"Vă avertizez că sunt un bun creştin practicant. În fiecare săptămână mă duc cu copiii la biserică. Problema e mult mai gravă şi probabil e viciul globalizării. Sunt foarte supărat pe faptul că Biserica, prin reprezentanţii ei, practică un gen de afacere. Nu mai poţi înmormânta pe cineva sau să-ţi botezi copiii fără negociere cu preoţii. Este vorba despre o meserie. Îi respect foarte mult pe pustnicii din vârful muntelui. Populaţia e încurajată să se târască pe coate pentru a sta la coadă la moaşte. Fiind un bun creştin, Dumnezeu e prea mare şi prea frumos pentru a tot fi pomenit. A devenit un fel de marfă. De aceea am un fel de revoltă. Ştiu multe despre preoţi care sunt stătători în primele rânduri ale bisericii încât dacă aş spune lumea ar afla multe lucruri. Nu vreau să judec, ci doar să constat. Oamenii au fost subjugaţi de cele mai multe ori de biserică şi obligaţi să trăiască în primitivism şi empirism", a declarat Mădălin Voicu, la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel