Mădălina Ghenea este considerată una dintre cele mai frumoase românce. Cu toate acestea, este foarte modestă atunci când vine vorba de atuurile sale fizice.
"Eu nu pot spune nici acum că mă consider foarte frumoasă. Le mulțumesc tuturor celor care mă compară cu unele dintre cele mai frumoase femei din lumea asta, femei pe care eu le admir foarte mult și pe care le consider un exemplu.
Însă în cazul meu este vorba de mai multe ingrediente. Eu nu mă văd așa minunată cum mă văd alții. Am avut și noroc, acesta este unul dintre ingredientele principale. E important să faci alegerile potrivite. Chiar dacă în loc de 100 de proiecte pe an am acceptat doar 10, acestea 10 au rămas în timp", spune Mădălina Ghenea în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu".
Am un singur regret
Frumoasa actriță, care în prag de sărbători a ales să facă o bucurie unor copii dintr-un centru de îngrijiri paliative și să fie alături de ei, spune că dintotdeauna și-a dorit să fie mamă.
"Am un singur regret, acela că nu am avut un copil la 20 de ani. Dintotdeauna mi-am dorit un copil și mi se pare că acum este un pic târziu. Atât de tare mi-am dorit un copil încât am încercat chiar să adopt la un moment dat. A fost o sarcină dificilă și m-am speriat. Nu stăteam locului. Aveam contracte, am ascuns sarcina și am lucrat", mărturisește Mădălina Ghenea.
[citeste si]
Despre dragostea ei pentru copii, despre viața profesională, dar și despre familia ei, Mădălina Ghenea vorbește în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu" difuzată duminică, de la ora 17.00 la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu