Mădălina Pușcalău, la România TV. Dezvăluiri despre înfruntarea finală Iohannis-Ponta

Jurnalista Mădălina Pușcalău a fost invitată la România TV, vineri seară, în emisiunea Ionelei Năstase.

Ziarista - care a demisionat de la B1 TV în decembrie 2014 - a vorbit despre cartea pe care a lansat-o recent - "Înfruntarea finală" (cu subtitlul "Culisele confruntării Klaus Iohannis - Victor Ponta şi alte reţete din bucătăria politicii dâmboviţene).

"Alina Gorghiu și Adriana Săftoiu i-au fost alături, din culise, lui Klaus Iohannis la înfruntarea finală cu Victor Ponta. A fost un grup foarte restrâns din partea președintelui. Tabăra lui Victor Ponta a avut o prezență mai consistentă. Nu a existat foarte multă interacțiune între cele două echipe de campanie. Presiunea era foarte mare. În pauzele de publicitate se întâmpla exact ca în rangul de box atunci când vin antrenorii să îi sfătuiască pe cei care îi antrenează... ce lovitură să urmeze. Au fost și critici", a spus Mădălina Pușcalău la România TV.

"În acea confruntare pe care am moderat-o am văzut doi oameni total diferiți. A fost o înfruntare inedită tocmai pentru că voiam să îi vedem în condiții similari doi oameni diferiți. Din punctul meu de vedere, contează nu cine dă mesajele cele mai bune din punctul de vedere al informației. Contează cine reușește să creeze un val de emoție. Eu am revăzut emisiunea cu căștile pe urechi. Klaus Iohannis a comunicat mai mult din punct de vedere emoțional, fiind mai relaxat, fiind exact exact cetățeanul de pe stradă. Victor Ponta a fost tipul de personaj informat, profesionistul venit din Guvern", a mai spus jurnalista.

Întrebată de ce a renunțat Klaus Iohannis la ultima întrebare pe care să i-o adreseze contracandidatului, ziarista a spus că a fost o parte din strategia actualului președinte.

"A fost o parte din strategia lui Klaus Iohannis de a-l minimiza pe Victor Ponta. Klaus Iohannis nu s-a uitat deloc la Victor Ponta. Victor Ponta a fost deranjat, enervat, iar această strategie a marcat puncte în favoarea actualului președinte" , a dezvăluit Mădălina Pușcalău.

VEZI ȘI: Mădălina Pușcalău, dezvăluiri la lansarea "Înfruntarea finală". Mama jurnalistei, copleșită de emoție - exclusiv

Mădălina Puşcalău, fosta realizatoare a postului B1 TV, a lansat, pe data 6 mai, volumul "Înfruntarea Finală", unde a povestit, pe larg, detalii din culisele ultimei confruntări dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta, din emisiunea moderată de ea înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2014.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel