EXCLUSIV  Mădălina Turza, audiență excepțională la ministrul Teodorovici. Victorie uriașă: ”Ajunge pe masa Guvernului!”

Mădălina Turza, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), a fost, sâmbătă, 2 februarie, într-o audiență excepțională la ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

După aproape trei ore de discuții, în urma audienței excepționale la ministrul Finanțelor, Mădălina Turza a obținut o victorie importantă. Contactată de redactorii DCNews, a declarat: „Sunt bucuroasă pentru că am reușit să obținem o audiență excepțională. Zeci de părinți din țară au venit de la sute de km".

„Până luni, ministrul îmi va trimite pe e-mail textul de modificare a Legii Bugetului care va cuprinde următoarele aspecte:

1. Introducerea în Legea Bugetului pe 2019 a unei prevederi exprese privind prioritizarea cheltuielilor de asistență socială şi Protecția copilului în alocarea fondurilor centrale și locale de către autoritățile locale/primării, plus mecanism de monitorizare și sesizare a neregulilor/neaplicării acestei prevederi.

Indiferent de câți bani strâng sau nu, primele plăți le vor face pentru salariile asistenților personali, indemnizațiile de însoțitor, serviciile din orfelinatele pentru copii. Nu vor mai fi la mâna sorții: dacă rămân sau nu bani. Ci va fi o prevedere expresă, potrivit căreia vor ocupa un loc prioritar în acordarea acestor drepturi. Mai mult decât atât, prin Legea Bugetului, se va crea un mecanism de monitorizare, probabil la nivelul ANAF, care va verifica dacă autoritățile locale chiar respectă această prioritizare. Dacă nu, să aibă oamenii unde să sesizeze.

2. Pentru prima dată, am obținut de la un ministru - care a promis că introduce textul în Legea Bugetului - crearea unui Fond pentru Dizabilitate cu destinație expresă din taxele plătite de angajatorii care nu angajează persoane cu dizabilități.

3. Casa Națională de Asigurări să aloce fonduri pentru decontarea terapiilor și tehnologii asistive.

Ministrul a promis că luni ne va trimite pe e-mail propunerea de text pe care o introduce în proiectul de buget ce va ajunge marți pe masa Guvernului”, a spus Mădălina Turza pentru DCNews.

Amintim că Mădălina Turza, preşedintele CEDCD, şi-a lansat, recent, candidatura ca independent la Parlamentul European, precizând că va milita pentru un pachet legislativ destinat incluziunii persoanelor cu dizabilităţi, pentru drepturile omului şi justiţie socială şi pentru interesele cetăţenilor. 

VEZI ȘI: EXCLUSIV Mădălina Turza, povestea nespusă din spatele candidaturii surpriză la europarlamentare


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel