Madonna a publicat o imagine amuzantă.
Madonna este una dintre cele mai nonconformiste vedete din lumea mondenă internațională și a decis ca la final de 2021, să-și ia prin surprindere fanii.
Artista a făcut o postare pe rețelele de socializare în care apare pe vasul de WC şi le transmite fanilor să nu încerce să o găsească.
La 63 de ani, artista este cunoscută pentru aparițiile sale trăsnite. Anul acesta a pozat inclusiv sub pat, de unde a lăsat să i se vadă doar fundul, accesorizat desigur cu ciorapi plasă şi stârnind un adevărat trend pe rețelele de socializare.
În plus, Madonna s-a filmat și în timp ce cânta cu gemenele sale în vârstă de 9 ani, Stella şi Estere în maşină, în drum spre destinaţia montană. "Nostalgie în zăpadă", a scris cântăreaţa care a adoptat patru copii din Malawi: pe gemene, dar şi pe David, de 16 ani, şi pe Mercy, de 15 ani.
Pe lângă copiii adoptaţi, Madonna are şi doi copii biologici: pe Lourdes Leon, copia sa din tinereţe, în vârstă acum de 25 de ani şi pe Ritchie, de 21 de ani, fiul rezultat din căsătoria cu Guy Ritchie şi care locuieşte în Anglia, potrivit okmagazine.ro
În emisiunea ”The Tonight Show”, Madonna și-a ridicat fusta și... audiența, scriu publicațiile internaționale, care arată imaginile video cu vedeta de 63 de ani. Inițial, Madonna s-a întins pe masa realizatorului TV Jimmy Fallon, îmbrăcată într-o fustă extrem de scurtă. Acesta a încercat să o acopere, pentru a nu ajunge imagini indecente la telespectatori. Însă, în momentul în care Madonna a coborât de pe birou a dat de înțeles că nu înțelege ”îngrijorarea” lui Fallon, arătând ceea ce el a încercat să acopere. Madonna și-a ridicat fusta în direct și le-a arătat tuturor... fundul. Imaginile au ajuns în întreaga lume. Excentrica ”regină a muzicii pop” nu este la primul gest considerat scandalos. În fapt, întreaga ei imagine e creată din astfel de gesturi ce stârnesc o mulțime de controverse. În 1994, superstarul pop a fumat un trabuc și a folosit expletive într-o apariție din "Late Show".
Gestul Madonnei de a-și arăta posteriorul a venit pentru a întări ideea că ”tulbură pacea”. Când a văzut-o întinsă pe biroul lui, Jimmy Fallon a spus: ”Nu, nu, de ce ai face asta?”. ”Oprește-te, oprește-te, opriți-o. Nu știu ce să fac”, a exclamat Jimmy Fallon în timp ce încerca să acopere picioarele Madonei cu jacheta. "Nimeni nu va vedea nimic, Doamne” a spus Madonna în timp ce s-a întors cu spatele la camere și și-a ridicat rapid fusta.
Acesta nu a fost singurul moment într-o emisiune TV de maximă audiență în care vedeta a încercat să atragă atenția. În 1994, în emisiunea ”Late Show” cu David Letterman, a folosit expletivi, a fumat un trabuc și a vorbit despre droguri, amintește Insider.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News