MADR: Peste 200 milioane lei au fost plătiţi beneficiarilor Programului de sprijin pentru tomate

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a virat în conturile Direcţiilor Agricole Judeţene suma totală de 201,5 milioane lei, reprezentând plata beneficiarilor înscrişi în programul de sprijin pentru tomate din Ciclul I, informează instituţia printr-un comunicat de presă.

Potrivit MADR, dintr-un număr de 19.166 legumicultori înscrişi în ciclul I, 14.398 au depus cereri şi au primit banii, iar 8.952 încă livrează pe piaţă, întrucât au obţinut producţie suplimentară, cei mai mulţi provenind din judeţele Olt (5.250), Galaţi (4.100), Giurgiu (1.951), Dolj (1.780). 'Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie', precizează sursa citată.

Ajutorul de minimis este de 3000 de euro pe an. Pentru acordarea acestui ajutor, solicitanţii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp, să obţină o producţie de minim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată. De asemenea, aceştia trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel