Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, le-a cerut sâmbătă tuturor ţărilor să pună capăt tranzacţiilor lor financiare cu regimul venezuelean al lui Nicolas Maduro, oficialul american exprimându-se în cadrul unei întâlniri cu presa, pe marginea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, relatează AFP.
Ţările care recunosc legitimitatea opozantului Juan Guaido pentru a conduce Venezuela trebuie să-şi deconecteze sistemele financiare cu regimul Maduro şi permită activelor care aparţin poporului venezuelean să meargă la gestionarii legitimi ai acestui stat, a decclarat Pompeo, după ce a părăsit Consiliul de Securitate al ONU fără să aştepte luarea de cuvânt a omologului său venezuelean, Jorge Arreaza.
Pompeo a făcut apel sâmbătă la ONU către toate statele să fie de partea forţelor libertăţii din Venezuela conduse de către opozantul Juan Gzuaido, apel lansat în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pe care Rusia a încercat în zadar s-o împiedice.
Nu ne testaţi determinarea, a declarat şeful diplomaţiei americane la adresa lui Maduro, pe tema protecţiei ce trebuie acordate diplomaţilor americani în Venezuela a căror expulzare a fost ordonată. Nicolas Maduro conduce un stat mafiot nelegitim, a mai spus Pompeo.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News