MAE: Ministrul de externe al Republicii Moldova va efectua o vizită la Bucureşti pe 1 iulie, la invitaţia lui Teodor Meleşcanu

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a avut vineri o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, căruia i-a transmis invitaţia de a efectua o vizită la Bucureşti pentru a discuta despre consolidarea relaţiei bilaterale speciale, vizita urmând să aibă loc la 1 iulie.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis Agerpres, ministrul Teodor Meleşcanu i-a transmis felicitări omologului din Republica Moldova pentru preluarea mandatului la conducerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, asigurându-l de deplina deschidere personală şi a Ministerului Afacerilor Externe al României pentru o cooperare strânsă în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Şeful diplomaţiei române i-a transmis ministrului Nicolae Popescu invitaţia de a efectua o vizită la Bucureşti, pentru a discuta despre consolidarea relaţiei bilaterale speciale, inclusiv din perspectiva avansării obiectivelor europene ale Republicii Moldova, precum şi despre alte teme de interes comun. Ministrul Nicolae Popescu a acceptat invitaţia de a efectua o vizită la Bucureşti pe 1 iulie, precizează MAE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel