MAE le recomandă românilor să evite călătoriile în Irak, după asasinarea lui Qassem Soleimani.
MAE a lansat, vineri, o atenționare de călătorie pentru Irak în care recomandă cetățenilor români să evite călătoriile în această țară, după ce Qassem Soleimani, șeful Forțelor Quds din Iran, a fost ucis într-un atac aerian pe aeroportul din Bagdad.
"Având în vedere escaladarea tensiunilor în zona Orientului Mijlociu, generată de ultimele evenimente din Republica Irak, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să evite călătoriile care nu sunt absolut necesare în această țară. De asemenea, cetățenilor români care se află în Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă să evite zonele în care au loc mitinguri, manifestații politice sau orice fel de demonstrații", ser arată în atenționarea MAE, citează Mediafax.
Potrivit sursei citate, cetățenii români sunt sfătuiți să se informeze, în prealabil, asupra situației de securitate din zonele în care urmează să călătorească, să aibă o atitudine cooperantă cu autoritățile locale și să își noteze coordonatele de contact ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, coordonate disponibile la următoarea adresă: www.mae.ro/romanian-missions.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă insistent cetățenilor români să își anunțe prezența la cea mai apropiată misiune diplomatică sau consulară română, transmițând coordonatele pentru a putea fi contactați în eventualitatea apariției unei situații de urgență.
Cetățenii români care sunt implicați într-o situație deosebită pot apela numerele de telefon ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numerele de telefon de urgență ale acestora, care se regăsesc pe pagina web a MAE: www.mae.ro/romanian-missions.
Qassem Soleimani, șeful Forțelor Quds din Iran, a fost ucis într-un atac aerian care a fost lansat de trupele americane asupra convoiului în care acesta se afla pe aeroportul din Bagdad, a anunţat vineri Pentagonul.
Generalul, care a condus aripa internațională a Gărzilor Revoluționare și a avut un rol cheie în războaiele din Siria și Irak, a dobândit statutul de celebritate acasă și în străinătate. De asemenea, a contribuit în mod semnificativ la răspândirea influenței iraniene în Orientul Mijlociu.
Ambasada SUA de la Bagdad a recomandat cetățenilor americani să să părăsească "imediat" Irakul, în contextul în care regimul de la Teheran a promis că va răzbuna asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, liderul Forțelor Quds, relatează site-ul agenției Reuters.
Ministerul de Externe al Rusiei a avertizat vineri că uciderea generalului iranian Qassem Soleimani în urma unui raid aerian american va amplifica tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează site-ul agenției Reuters, citând agenția de știri RIA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News