MAE. Atenţionare de călătorie: Italia, grevă a operatorilor staţiilor de taxare de pe autostrăzi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, duminică şi luni, mai multe organizaţii sindicale din domeniul transporturilor au anunţat o grevă a operatorilor staţiilor de taxare de pe autostrăzi.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, greva va avea loc, duminică, de la 10,00 la 14,00 şi de la 18,00 la ora 02,00, luni. Astfel, arată sursa citată, 'având în vedere circulaţia intensă preconizată în aceste zile, sunt posibile cozi şi limitări ale circulaţiei rutiere la nivelul reţelei de autostrăzi'. Pe durata grevei, staţiile de taxare pentru plata în numerar ar putea fi închise; se vor menţine deschise staţiile automate, pentru plata cu cardul, respectiv prin sistemul electronic 'Telepass'.

Pentru mai multe informaţii cu privire la modalitatea de desfăşurare a grevei, se recomandă consultarea site-ului Ministerului Infrastructurii şi Transporturilor (www.mit.gov.it), precum şi site-ul www.autostrade.it. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv ale Consulatelor Generale la Trieste: +393408821688; la Milano: +393661081444; la Torino: +393387568134; la Bologna: +393491178220; la Bari: +393346042299; la Catania: +393209653137. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în Italia şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă', care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel