Decizia Comisiei Europene de a renunța la procedura de infringement inițiată împotriva României, precum și radierea cauzei respective de pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, sunt salutate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Conform MAE, 'aceste evoluţii sunt consecinţa adoptării, prin Hotărârea de Guvern nr. 119/2023, a Programului naţional de combatere a poluării atmosferice (PNCPA) şi a comunicării respectivului document către Comisia Europeană'. 'Elaborarea şi adoptarea PNCPA reprezintă rezultatul eforturilor susţinute depuse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, alături de alte autorităţi naţionale, reunite în cadrul Comitetului interministerial pentru identificarea şi implementarea unor măsuri eficiente la nivel naţional având ca rezultat îmbunătăţirea calităţii aerului, coordonat de Cancelaria Prim-ministrului.
Demersurile privind finalizarea PNCPA au fost susţinute de Administraţia Prezidenţială', mai arată sursa citată.
PNCPA conţine măsurile de reducere a emisiilor antropice naţionale de poluanţi atmosferici, aplicabile tuturor sectoarelor care constituie surse de astfel de emisii (agricultură, energie, transport, încălzire rezidenţială etc) şi opţiunile de politică suplimentară pentru îndeplinirea angajamentelor României de reducere a emisiilor până în anul 2030. Cauza C-69/22 are ca obiect o procedură de infringement iniţiată de Comisia Europeană împotriva României pentru neadoptarea şi nenotificarea PNCPA.
Faza precontencioasă a acestei proceduri a fost declanşată de Comisia Europeană la 13 februarie 2020. La 2 decembrie 2021, instituţia UE a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar la 2 februarie 2022 a depus cererea sa introductivă la Grefa instanţei UE, declanşând astfel faza contencioasă a procedurii.
'Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Afacerilor Externe salută decizia Comisiei Europene de a se desista în cauza C-69/22 şi ordonanţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin care cauza respectivă a fost radiată de pe rolul său. Aceste evoluţii sunt consecinţa adoptării, prin Hotărârea de Guvern nr. 119/2023, a Programului naţional de combatere a poluării atmosferice (PNCPA) şi a comunicării respectivului document către Comisia Europeană.
Elaborarea şi adoptarea PNCPA reprezintă rezultatul eforturilor susţinute depuse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, alături de alte autorităţi naţionale, reunite în cadrul Comitetului interministerial pentru identificarea şi implementarea unor măsuri eficiente la nivel naţional având ca rezultat îmbunătăţirea calităţii aerului, coordonat de Cancelaria Prim-ministrului. Demersurile privind finalizarea PNCPA au fost susţinute de Administraţia Prezidenţială', conform unui comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News