MAE, decizie în cazul Kovesi la CEDO. Nu mai face contestaţie

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministerul Afacerilor Externe a decis să nu conteste decizia CEDO în cazul Laurei Codruţa Kovesi. 

Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a decis să nu fie solicitată retrimiterea la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărârii CEDO în cazul Kovesi, anunță MAE, într-un comunicat de presă. Termenul limită până la care se putea efectua cererea de retrimitere era ziua de miercuri.

„Decizia, luată conform prevederilor legale aplicabile de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu la propunerea Agentului Guvernamental pentru CEDO și a departamentului de specialitate din cadrul MAE, a fost solid fundamentată pe o analiză complexă juridică şi politico-diplomatică și a avut în vedere opinia argumentată, în același sens al netrimiterii la Marea Cameră a CEDO, a Ministerului Justiției”, conform MAE, scrie Mediafax. 

De ce nu mai face contestaţie

Astfel, arată sursa citată, decizia a avut în vedere importanța deosebită a hotărârii din 5 mai „pentru consolidarea independenței procurorilor și, deci, a sistemului de justiție din România prin punerea în aplicare, prin măsuri de executare cu caracter general monitorizate de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, a constatărilor CEDO din hotărârea menționată”.

„Aceste constatări se află în consonanță cu opiniile, evaluările, concluziile și recomandările din documentele organismelor europene şi internaţionale privind România (cum ar fi opiniile Comisiei de la Veneția sau rapoartele Comisiei Europene privind MCV) şi în cadrul cărora statul român şi-a asumat o serie de obligaţii, aceste documente fiind avute în vedere de însăşi CEDO în adoptarea hotărârii sale din luna mai”, conform sursei citate.

MAE arată că o solicitare de retrimitere la Marea Cameră a CEDO ar amâna momentul la care hotărârea din 5 mai rămâne definitivă, cu efecte în consecință asupra punerii sale în executare.

„De altfel, susținerea independenței procurorilor și, mai larg, a justiției din România sunt valori împărtășite și de Uniunea Europeană și statele sale membre, precum și de alți parteneri strategici ai României, fiind asociate direct cu parcursul și orientarea pro-europene și pro-euroatlantice ale României.

Retrimiterea la Marea Cameră nu era obligatorie

În luarea deciziei a fost luat în considerare şi faptul că retrimiterea la Marea Cameră nu este o obligaţie pentru niciuna dintre părţi, atât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Regulile de procedură ale Curţii subliniind caracterul excepţional al unui astfel de demers. Relevantă în acest sens este incidenţa extrem de redusă a cererilor de retrimitere formulate de statele părţi la Convenţie, precum şi a celor admise pentru retrimitere. Totodată, astfel cum indică însăşi CEDO în ghidul său cu privire la cererile de retrimitere, din anul 2011 (”The General Practice followed by the Panel of the Grand Chamber when deciding on requests for referral in accordance with article 43 of the Convention”), Marea Cameră nu reprezintă o instanță de apel menită a corecta pretinse erori de fapt sau de evaluare juridică a caracteristicilor din fiecare caz individual, comise de Camere, iar simplul fapt că un caz este complex factual sau sensibil politic nu justifică, în sine, retrimiterea”, menționează MAE.

La data de 5 mai, CEDO a pronunțat hotărârea în cazul Kovesi contra România, prin care a constatat, în unanimitate, încălcarea articolelor 6 şi 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului de acces la o instanță şi, respectiv, al libertății de exprimare.

Cauza a avut la bază plângerea formulată de fosta șefă a DNA cu privire la negarea accesului la o instanţă de judecată pentru a contesta încheierea prematură a mandatului de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, Kovesi a invocat faptul că mandatul său a fost încheiat din cauza punctelor de vedere şi a poziţiilor pe care le-a exprimat în public, în considerarea calităţii sale oficiale, cu privire la reformele legislative care priveau sistemul judiciar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel