După ce bugetul alocat în 2010 instituţiilor din subordinea sa reprezintă 70% faţă de cel alocat în anul 2009, scăzând de la 4,344 milioane de lei la 3,255 milioane de lei, Ministerul Afacerilor Externe ia în calcul varianta restructurării numărului de reprezentanţe ale României în străinătate, pentru a tăia din cheltuielile Ministerului.
În răspunsul trimis de ministrul Teodor Baconschi la interpelarea senatorului independent Laurenţiu Chirvăsuţă, se arată că ”în prezent, posibilitatea reducerii numărului de reprezentanţe ale României în străinătate este în stadiul de analiză la nivelul factorilor de decizie din cadrul ministerului şi, în momentul în care o hotărâre finală va fi adoptată, aceasta va fi comunicată public".
Într-un alt răspuns, trimis de data aceasta deputatului PDL Mihaela Stoica, ministrul că 86 posturi au fost reduse din cele patru instituţii din subordinea MAE - ANCEX, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi, Institutul Diplomatic Român şi Comisia Fulbright. Cu toate acestea, niciun om nu a fost dat afară deoarece s-au găsit alte formule de încadrare a personalului în numărul total redus de posturi alocat fiecărei instituţii.
Până acum, în declaraţii publice, ministrul Teodor Baconschi s-a exprimat împotriva închiderii de misiuni susţinând că, pe termen lung, costul pe care îl implică redeschiderea acestora este mult mai mare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News