Magazinele Enel din municipiul Bucureşti și din judeţele Ilfov şi Giurgiu vor fi închise în intervalul vineri, 14 aprilie - luni, 17 aprilie 2023, zile libere legale. Serviciul de call center va fi disponibil în această perioadă numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold. În celelalte zile, magazinele Enel vor funcţiona după programul obişnuit.
Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele Enel. De aceea, recomandăm clienților să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online.
Astfel, clienții au la dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.
Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit 0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977.
Pentru a trimite indexul pentru consumul de gaz, clienții pot suna la numărul gratuit 0800.07.07.01, tasta 1, sau la numărul cu tarif normal 021.9977, în cazul în care distribuitorul lor este Delgaz Grid, Distrigaz Sud Rețele, Gaz Est, Gazmir, Premier Energy sau Progaz P&D (în perioada menționată pe pagina a treia a facturii). De asemenea, indexul pentru consumul de gaze naturale poate fi transmis și prin aplicația My Enel, dacă distribuitorul este una dintre cele șase companii menționate mai sus.
Pentru a intra în contact cu un consultant Enel, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021.9977 (cu tarif normal, apelabil din România) sau 0040.372.436.436 (număr apelabil din străinătate), în timpul programului, respectiv L-V: 8:00 – 20:00; Sâmbătă: 8:00 – 13:00. La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele.
Mai mult, clienții pot alege să utilizeze aplicația MyEnel, care poate fi activată cu ușurință fie online, pe my.enel.ro, fie prin descărcarea aplicației pentru telefonul mobil în mod gratuit, de pe App Store, Google Play sau Huawei AppGallery. Prin intermediul acesteia, clienții pot primi și plăti facturile de energie electrică sau gaze naturale, își pot înregistra indexul sau verifica balanța de plată. De asemenea, în aplicație sunt disponibile ofertele comerciale, astfel că atât clienții existenți, cât și cei potențiali au posibilitatea de a transmite online solicitări de încheiere a unui contract de furnizare de energie electrică sau de gaze naturale.
În cazul în care clienții doresc în continuare să efectueze plata în numerar, o pot face la automatele de plată de tip self-pay, amplasate în magazine Enel din București și zece județe (Arad, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Timiș și Tulcea), precum și în rețelele de magazine Profi, Auchan, Mega Image, Carrefour, Kaufland și în alte magazine alimentare.
Alte variante pentru achitarea facturii mai sunt: ATM–uri (bancomate), debit direct, internet sau transfer bancar. Detalii despre partenerii bancari și comerciali ai Enel se regăsesc pe factura de energie electrică, precum și aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News