EXCLUSIV  Magdalena Popa Buluc în dialog cu Tompa Gabor: „În alertă, omenirea caută un loc în care să poată trăi în pace şi linişte”

Tompa Gabor conduce destinele Teatrului Maghiar din Cluj, din 1990, de 27 de ani. 

Un privilegiu acest interviu cu Tompa Gabor, aflat la San Diego, în America.

Toys, după piesa Savianei Stanescu. Foto: Mihaela Marin 

Să mai adăugăm câteva dintre premiile şi distincţiile: Premiul pentru cea mai bună regie, 1993, 1997, 2008; Premiul pentru cel mai bun spectacol – 2009; Premiul de Excelenţă - 2002 (UNITER); Premiul pentru regie la Festivalul Naţional ,,I.L. Caragiale” (1992, 1996); Premiul criticii - 1997 (acordat de AICT – Secţia Română); Premiul pentru cea mai buna regie la Festivalul Dramaturgiei Româneşti – 2004, la Festivalul Comediei Româneşti – 2007; Premiul pentru cel mai bun spectacol străin al anului în Marea Britanie - 1993 („Cântăreaţa cheală”); Premiul Best Feature la Festivalul Internaţional de Film din Salerno - 1999 („Apărarea chineză”); Premiul pentru cel mai bun regizor - 1996 la Festivalul Naţional de teatru din Ungaria; Premiul pentru promovarea culturii franceze - 1997 („Neînţelegerea” la Viena, „Tartuffe” la Budapesta”, „Cântăreaţa cheală” la Limoges şi Cluj-Napoca); Premiul Institutului Internaţional de Teatru – 2011; Ordinul Steaua României – Gradul CAVALER (oferit de Preşedintele României Emil Constantinescu - 2000); Artist emerit – 2002. 

Tompa Gabor, George Banu, Andras Visky și Mihai Măniuțiu. Foto: Biro Istvan

Ce a avut special cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru “Interferențe”? Festivalul a devenit un brand pentru Cluj şi pentru teatrul românesc în dialog cu teatrul lumii.

Încă de la prima ediţie mi-am propus să aduc la Cluj personalităţi ale teatrului internaţional, reprezentând diverse culturi din Europa. Am făcut ca teatrul să devină un loc de întâlnire al diverselor culturi şi asta pentru că România este o ţară multiculturală. Am reuşit să ne integrăm într-un circuit de valori europene şi mondiale. La ediţia din 2012 am propus Dialogul între muzică şi teatru, iar la cea următoare am ales ca temă Mărturiile corpului/ The Stories of the Body/ Les récits du corps. Acest lucru pentru că noi, fiinţele umane, suntem mereu preocupate de corporalitatea noastră, de propria apariţie fizică, de îmbătrânire, de propria noastră temporalitate, de naştere, efemeritate, de bolile noastre dureroase care ne încearcă, de sexualitate, practic, de tot ce ne leagă de alchimia misterioasă a trupului, de la întruparea Cuvântului încoace. Există spaţiu mai potrivit pentru a ne confrunta cu aceste întrebări în realitatea lor concret-trupească, decât teatrul? Va învia şi va renaşte, oare, corpul uman, atât de mult glorificat, divinizat, idealizat, torturat, umilit şi aneantizat de-a lungul istoriei? Există oare mântuire? Acestea au fost întrebările pe care mi le-am pus pentru ediţia a patra. Cea de a V-a ediție a pornit de la un subiect nevralgic pentru epoca noastră, Odiseea Străinului, o temă care preocupă omenirea și indivizii de foarte mult timp atât din punct de vedere filosofic și emoțional, cât și politic. Faptul că asistăm la un fenomen de migrație, probabil fără precedent în lume și în special în Europa, nu a făcut decât să readucă în actualitate acest subiect, fără să fie, însă, criteriul exclusiv pentru care am ales acest titlu. El derivă în mod natural din tema ediției precedente, Mărturiile corpului, corpul uman care, aşa cum vă spuneam, presupune un dualism între materie și spirit, neștiind de fapt care este finalitatea existenței umane. Ne place să sperăm și să credem că există o viață și dincolo de moarte, că moartea este doar o etapă a existenței noastre. Şi, din când în când, ajungem să ne simțim străini în corpul nostru, care odată cu vârsta se schimbă, se deteriorează, se transformă. Din acest punct de vedere, sentimentul de a te simți străin mi s-a părut ca o continuare a acelui subiect. Ne putem simți străini nu numai într-o țară străină sau printre străini, ci chiar și în propria țară, în propriul oraș, în propria comunitate, în propria casă, în propria familie sau în propriul corp. Spectacolele selecționate au abordat această temă din diverse unghiuri și prin diferite stiluri și viziuni teatrale. Condiţia de străin este o problemă extrem de actuală. Sunt ţări în care migrarea e foarte puternică, populaţia este într-o mişcare extrem de mare. Dar când vorbim de condiţia de străin nu mă gândesc numai la acest lucru. Constatăm că Facebook-ul şi iPodul sunt, de fapt, nişte obiecte ale singurătăţii universal globalizate, ce acutizează înstrăinarea.

Însemnările unui nebun. Foto: Mihaela Marin

Cum a primit publicul această temă?

La această ediție am avut mai mulți spectatori decât oricând, considerând acest lucru nu ca pe o cifră absolută, ci în raport cu numărul de spectacole prezentate în 2016. Am avut săli arhipline și încasări aproape duble față de cea de-a IV-a ediție. De asemenea, festivalul continuă să-și păstreze un foarte important scop comunitar, reprezentând un loc de întâlnire al tuturor cetățenilor orașului. În Cluj există în continuare un soi de separatism al comunităților etnice, sociale, religioase și de vârstă, o segregare care ar trebui dizolvată prin dialog și întâlniri. Interferenţe este un prilej de întâlnire, chiar dacă nu contribuie decât într-o mică măsură la rezolvarea acestei probleme. Este un început, așa cum este și TIFF-ul, deși filmul nu este o artă care are un contact direct cu publicul. Teatrul este un instrument mai puternic, mai percutant în confruntarea cu noi înșine, fără de care deschiderea către celălalt nu poate fi autentică și sinceră.

Scenă din Livada de vișini de la Teatrul din Maribor, realizat de Tompa Gabor, scenografia Carmencita Brojboiu. Foto: Mihaela Marin 

Care au fost cele mai importante spectacole invitate? 

Am avut spectacole diverse, o paletă foarte vastă în ceea ce privește autorii, teatrele care le-au produs, stilul, genul și componentele. Au fost spectacole cu producții mari al unor teatre naționale, cum a fost Faust-ul lui Tomaž Pandur din Slovenia, producția Teatrului Dramatic Puşkin cu Măsură pentru măsură în regia lui Declan Donnellan, Omul cel bun din Seciuan de la Teatrele Bulandra din București și Vígszínház din Budapesta, Iov după romanul lui Joseph Roth de la Schauspielhaus Bochum, Nathan înțeleptul, o coproducție a Teatrului din Stuttgart și a Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu. Dar au fost și producții independente, făcute chiar fără buget. Aşa a fost spectacolul Nu vă dați jos pantofii – versiunea teatrală a unui film care a câștigat “Marele Premiu la Karlovy Vary”, realizat şi el fără buget. S-a filmat acasă, în apartamentul familiei protagoniștilor, regizorul şi interpreţii. La fel s-a întâmplat și cu spectacolul Toys pe care l-am pus în scenă la Los Angeles, la Teatrul “Hudson Guild”, după piesa Savianei Stănescu, cu două actrițe din România și Ungaria. Piesa spune povestea a două surori, Clara şi Shari, despărţite una de cealaltă. Shari a crescut într-o ţară măcinată de război, iar Clara într-un New York plin de comfort. Istoria lor este plină de tensiune, de întorsături neaşteptate, presărate cu un umor demn de un basm sumbru. Pentru acest proiect tot fundraisingul a fost făcut pe Facebook, iar banii pentru producție au provenit din donații personale. În programul festivalului au fost și câteva reveniri. O prezență foarte dorită la Cluj a fost cea a lui Lee Jaram, o extraordinară actriță cântăreață din Coreea de Sud. Ea a prezentat în edițiile precedente, în tradiționalul stil pansori – o formă muzicală epică cântată – o adaptare a tuturor rolurilor din două piese ale lui Brecht, Mutter Courage și Omul cel bun din Seciuan. În anul 2016, ea a adus la Interferențe o adaptare după Gabriel García Márquez, cu titlul Stranger’s Song. Un spectacol remarcabil ce vorbește despre umanizarea unui politician dictator, care prin intermediul unor oameni simpli și solidari devine altfel, mult mai uman. O frumoasă pledoarie pentru solidaritate. De asemenea, l-am avut pentru prima oară la Cluj pe Andriy Zholdak, cu Electra de la Teatrul Naţional din Skopje, Macedonia, prezentat și în alte festivaluri din România. Un spectacol lung și controversat, care a împărțit publicul, dar în niciun caz nu l-a lăsat indiferent. Cei rămaşi în sală au fost tulburaţi de această montare ce vorbește într-un limbaj feroce și primordial despre violența care se perpetuează și care devine un fel de tradiție moştenită de copii de la părinți. Un moment important a fost și Însemnările unui nebun de Gogol, în regia lui Viktor Bodó, în interpretarea unui excepţional actor, Tamás Keresztes. Regizorul a inventat un dispozitiv scenic, miraculos și magic, care se transformă în fiecare clipă asemeni unui mecanism. De fapt el a adus pe scenă “actorul DJ”, care își reglează în timpul reprezentației propria voce, propria tonalitate, propriile efecte sonore, o lume a sunetelor care ne-a fascinat pe toți. Acestea ar fi doar o parte dintre spectacolele de pe afişul festivalului Interferenţe. 

Faust. Foto: Mihaela Marin

Ați putea face un bilanț al ediției care s-a încheiat? 

Feedback-urile, în afara câtorva voci locale frustrate, au fost extraordinare și au venit de la un public divers. Ideea nu a fost de a aduce numai capodopere. Teatrul este o artă imperfectă, iar criteriile noastre sunt subiective, ca la orice festival în care selecționerul își asumă alegerile. Opţiunile mele cred că sunt reprezentative pentru un festival care se schimbă din punct de vedere tematic și își dorește să utilizeze cât mai multe spații neconvenționale din Cluj. De data aceasta am folosit pentru prima oară un spațiu neobișnuit, fabrica Remarul, pentru o producție interesantă, prin alegere temei și prin text, regizată de Gavril Pinte la Teatrul “Regina Maria” din Oradea. Este vorba despre În inima nopții - Episodul Lear, pe texte de George Banu și Monique Borie. Acest spațiu nu este folosit încă pentru evenimente teatrale sau culturale. El mi se pare potrivit pentru a deveni un teatru municipal sau unul particular. Un loc în care ar putea fi invitate diverse spectacole și care ar avea în același timp și producții proprii. 

Toys, un spectacol plin de tensiune. Foto: Mihaela Marin

Care va fi tema ediției din 2018? 

Am optat pentru Memoriile de război, temă prilejuită și de aniversarea a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, care a schimbat de fapt paradigma întregii istorii. O traumă ce persistă de un secol. Ea revine într-un moment când omenirea se află într-o alertă permanentă, căutând din ce în ce mai mult un loc unde să poată trăi în pace și liniște. La acest fenomen contribuie şi valul de migrație, cu oameni care sunt deplasaţi din locul în care s-au născut, sunt dezrădăcinaţi, privaţi de propria identitate. Cred că, mai mult ca oricând, este un prilej de a medita asupra identității noastre. În acest sens, avem deja planuri legate de câteva spectacole. Vom face, de asemenea, un apel la teatrele membre ale Uniunii Teatrelor din Europa, din care facem parte şi noi, pentru că dorim ca festivalul să rămână și o platformă de prezentare a producţiilor celor optsprezece teatre membre. La ediția precedentă au figurat în program teatrele din Bochum, Stuttgart, Cluj, Bulandra, Vígszínház, Sfumato. Sperăm, în același timp, că se va reveni la marele festival al Uniunii Teatrelor din Europa, care nu a mai avut loc din 2008, ultima ediție fiind organizată de Teatrul Bulandra în colaborare cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în cele două sedii din București și Cluj.

Scenă din Vizita Bătrânei Doamne

Care sunt proiectele Teatrului Maghiar de Stat Cluj pentru acest an? 

Este începutul unui nou mandat de director, ca să nu spun managerial pentru că pentru mine cuvântul acesta este lipsit de conținut artistic în teatru. Un mandat pe care l-am semnat nu foarte convins și după multe ezitări din cauza anumitor lucruri de ordin birocratic: apariția unor legi și regulamente, care sunt atât de multe încât nici nu se mai pot urmări. Este foarte obositor pentru că autorităţile trebuie convinse mereu de importanța fiecărui eveniment în parte. Din fericire, până acum ne-au fost finanțate majoritatea proiectelor valoroase. Dacă ar fi să facem un bilanț, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj a câștigat peste douăzeci de premii UNITER dintre care șapte sau opt pentru cel mai bun spectacol, a avut nominalizări pentru peste douăzeci de spectacole și s-a bucurat de o reputație națională și internațională. Toate acestea vorbesc de la sine, iar proiectele sau producțiile nu ar trebui să constituie subiectul unor explicații uneori ridicole. Mi se pare jignitor și umilitor și faptul că, prin limbajul unor legi, directorii instituțiilor de artă, de cultură pot fi considerați posibili infractori. Legile de drept comun nu trebuie incluse în contractul unui director de teatru. Acest lucru e o dovadă de o lipsă de încredere, existentă, din păcate, în întreaga țară, pornită de la clasele politice. Ea dăunează foarte mult atmosferei în care oamenii trebuie să creeze, să lucreze, să includă țara noastră în rândul celor civilizate, unde libertatea, democrația și bunăstarea propășesc. Dacă ne uităm la o mișcare teatrală cum este cea din Germania sau cea din Statele Unite, vedem că există o manifestare a încrederii în directorii de teatre. Li se încredințează o instituție, iar oamenii care îi învestesc o fac tocmai pentru că îi consideră importanți, potriviți. 

Toys, pus în scenă de Tompa Gabor la Teatrul Hudson Guild. Foto: Mihaela Marin

Pentru mine bucuria de a fi director de teatru a fost posibilitatea de a convinge mari personalităţi, ale căror opere le admir, să vină să lucreze în Teatrul Maghiar din Cluj: Andrei Şerban, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Felix Alexa, Iuri Kordonsky, Mattias Langhof, Thomas Ostermeier, Jozsef Nagy, Pippo Delbono, scenografi ca Helmut Stürmer, Lia Manţoc, Andrei Both, Dragoş Buhagiar, sau prietenul meu, marele muzician Vasile Şirli, cât şiomul de teatru George Banu.

Leonce și Lena, un spectacol multipremiat în regia lui Tompa Gabor

Teatrul Maghiar de Stat Cluj continuă direcția artistică pe care a început-o de peste două decenii, tradiția de a realiza spectacole de o reală valoare artistică invitând atât mari maeștrii cât și regizori tineri. În acest an, Andriy Zholdak va regiza Rosmersholm de Ibsen, Victor Ioan Frunză va pune în scenă un spectacol cu un titlu pe care nu l-am ales încă. Eu am să montez un spectacol care se va numi Los Putrefactos – titlul unei reviste pe care Lorca, Dalí și Buñuel au inițiat-o când erau colegi la Universitatea de Arte din Madrid. În acelaşi timp, avem în vedere un Shortcut cu spectacole ale regizorilor foarte tineri, pe cale să se afirme, dar nu și-au găsit încă locul. Producțiile lor, realizate în țară, vor fi prezentate la Cluj, urmate de discuții cu publicul. Vrem să prezentăm o paletă cât mai bogată, aparținând unor artiști de vârste diferite. În același timp, vom publica în curând un concurs pentru proiecte regizorale sau proiecte ale unor creatori tineri, care au până în 35 de ani și își doresc să lucreze cu trupa Teatrului Maghiar din Cluj. Vom selecta cele mai bune proiecte cu ajutorul unui juriu format în cea mai mare parte din Consiliul artistic al Teatrului și, eventual, două persoane din afară. Proiectele câștigătoare vor fi aduse la rampă în următoarele stagiuni. Concursul va fi bianual. Anul acesta, un foarte promițător tânăr regizor, Botond Nagy, va monta Orbii după Maeterlinck în cadrul atelierului dedicat tinerilor regizori. De asemenea, Ferenc Sinkó, actor al teatrului nostru, care a făcut deja două spectacole reuşite, Parallel în colaborare cu Leta Popescu și Cântec de lebădă, va pune în scenă spectacolul intitulat Hormoni. Recent, am avut premiera unui musical pentru copii, Fii bun până la moarte, după un roman important din literatura maghiară, o lectură școlară obligatorie, în regia lui Béres László. De asemenea, vom face un spectacol cu Un tramvai numit dorință, realizat de Tom Dugdale, un tânăr regizor american, fostul meu student. El a mai montat la Teatrul Maghiar Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller și Breaking de waves. Se va juca în continuare un mare spectacol din stagiunea trecută, În adâncuri de Gorki, în regia lui Yuri Kordonsky, una dintre cele mai cutremurătoare montări din ultimii ani despre condiția umană. Vom reînvia “Trilogia Andrei Șerban”. În aprilie vom juca Unchiul Vanea de A.P. Cehov, Hedda Gabler de Ibsen și Strigăte și șoapte de Ingmar Bergman. Unchiul Vanea este pe afiş de zece stagiuni, iar Hedda Gabler a fost primit cu entuziasm la sfârșitul anului trecut la Festivalul Ibsen de la Tokyo. Vom continua parteneriatul cu diverse teatre din Uniunea Teatrelor din Europa, cu spectacole care nu pornesc neapărat de la o dramaturgie clasică sau contemporană, așa cum este Homemade, care are un impact important asupra tinerei generații de elevi și studenți din Cluj. Textul este rezultatul a peste cincizeci de interviuri cu părinți și copii, titlul inițial fiind Părinții noștri. Dorim să lărgim această sferă şi vom face interviuri cu elevi, dar și cu învățătorii sau profesorii lor. Încercăm să redăm o imagine a stării învățământului gimnazial de la noi din țară. Acestea ar fi proiectele acestui an la Teatrul Maghiar de Stat. 

Silviu Purcărete, Tompa Gabor și Mihai Măniuțiu

Întorcându-ne în timp, ce v-a făcut să vă îndreptaţi către teatru?

Am crescut într-o familie de artişti, de oameni de teatru, tatăl meu, Tompa Miklos, era director fondator al Teatrului din Târgu Mureş, mama, actriţă care a jucat până la 82 de ani, bunicul meu, László Tompa, a fost un poet interbelic cunoscut. Am fost influenţat de muzica ascultată în casă, cât şi de lecturi. La începutul anilor 70 am avut şansa să vin la Bucureşti să văd marile spectacole ale acelui moment, Nepotul lui Rameau, în regia lui David Esrig, Revizorul şi D-ale carnavalului, de Lucian Pintlie, Leonce şi Lena, de Liviu Ciulei, Regele Lear de Radu Penciulescu, cât şi altele care m-au încântat pe scena din Târgu Mureş, semnate de Harag. Am descoperit un teatru total de imagini, dar şi de actori. Erau: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, George Constantin, Marin Moraru – de neuitat!, Gheorghe Dinică, Irina Petrescu, Rodica Tăpălagă, Mariana Mihuţ, Ion Caramitru – extraordinar! Era un teatru inovator. Poezia, arta scenică m-au atras foarte tare şi am hotărât să dau la regie. Unii prieteni m-au sfătuit să merg la Budapesta, dar eu le-am explicat că teatrul pe care l-am văzut în România, acela mă interesează. Şi sunt mându că am făcut o şcoală de regie extraordinară. Imediat după 90 a fost un val cu multe spectacole puternice, care au cucerit repede lumea. A fost momentul Craiova – cu Silviu Purcărete, revenirea lui Andrei Şerban la Teatrul Naţional. Am lucrat în străinătate, iar lucrurile pe care le-am învăţat acolo le-am adus acasă. Această experienţă mi-a dat şansa să mă reînoiesc. 

În adâncuri. Foto: Mihaela Marin

Ce vă dezamăgeşte în societatea de azi?

Legile sunt din ce în ce mai absurde, iar mai nou, orice conducător de instituţie este un posibil infractor. Asta ucide atmosfera într-un teatru. Sunt revoltat că un director de teatru este din ce în ce mai mult legat de mâini şi de picioare din punct de vedere legislativ. Mi se pare un lucru comunist. Ideologia infectează minţile, creează de la început o divizare care poate degenera în lipsă de dragoste, în ură, în dispreţ… 

Scenă din Iov. Foto: Mihaela Marin

Ce este teatrul pentru Tompa Gabor?

Teatrul nu trebuie să mă lase indiferent. Trebuie ca după terminarea spectacolului să mă hăituiască. Eu nu neg caracterul elitist al teatrului. Un spectacol bun comunică ceva bun tuturor spectatorilor. Este foarte important să ne racordăm la o reţea de valori universală fără să ne sacrificăm identitatea.

Fotografiile sunt realizate de Mihaela Marin.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News