Aproximativ 53% dintre locuitorii de etnie maghiară din municipiul Sfântu Gheorghe și peste 97% dintre români nu susțin ideea autonomiei, arată un sondaj de opinie realizat la comanda PNL Covasna.
Una dintre marile surprize ale sondajului PNL a fost tema autonomiei. Astfel, la întrebarea „În ce măsură sunteţi de acord cu ideea realizării autonomiei?”, doar 46,41% dintre respondenţii de etnie maghiară au răspuns că sunt de acord cu aceasta. În opinia liderului PNL Sfântu-Gheorghe, acest lucru arată că oamenii, inclusiv maghiarii, sunt preocupaţi de probleme reale ale vieţii, ceea ce denotă o normalitate a abordării situaţiei actuale, care anunţă o criză şi mai puternică în 2012.
Conform rezultatelor sondajului, primarul Antal Arpad se află în graţiile populaţiei, în vreme ce prezenţa la vot ar fi extrem de scăzută, atât în rândul etnicilor români cât şi al celor maghiari – acestea sunt doar câteva dintre realităţile locale pe care le reflectă un sondaj realizat de către Asociaţia Ştiinţifică Pro Scientia Administrativa, la comanda PNL Sfântu-Gheorghe. Sondajul a fost realizat exclusiv în Sfântu-Gheorghe, în perioada 4-7 iulie, pe un număr de 984 de respondenţi reali, având o marjă de eroare sub 3%.
Întrebările legate de cultura politică au relevat că există, atât printre români cât şi printre maghiari, oameni care nu cunosc etnia sau culoarea politică a primarului Antal Arpad. Chiar dacă majoritatea apreciază pozitiv activitatea acestuia. La întrebarea legată de etnia pe care ar trebui să o aibă primarul din Sfântu-Gheorghe, etnicii români s-au arătat mai toleranţi decât cei maghiari; astfel, în vreme ce 18,28% dintre maghiari au răspuns cu „indiferent”, acest răspuns a fost dat de 52% dintre români.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News