Andrew Lee a creat un moment cu totul unic în sala Românii au talent.
Magicianul Andrew Lee a fost primul cetățean din Malaysia care a frecventat sala Românii au Talent. De asemenea, numărul său a combinat emoția fricii și cea a suspansului.
„Numele meu este Andrew Lee, am 37 de ani și sunt din Malaysia. Sunt magician. Sunt și nutriționist, asta am studiat. În același timp am învățat să fac magie pentru a putea pune un zâmbet pe fețele oamenilor. Am venit în România pentru a încerca și aici să-mi pun talentul la încercare. Cu un simplu truc poți vedea fața cuiva prinzând viață. Cred că este magie acest lucru.”, a spus Andrew Lee, chiar înainte de a păși pe scena Românii au Talent.
Numărul său a inclus doi dintre jurații Românii au Talent, adică pe Mihai Bobonete și Dragoș Bucur. În timp ce Bobonete trebuia să țină o țintă, Dragoș Bucur ținea un balon în dreptul acesteia. Magicianul a tras cu arbaleta spre țintă, având ochii acoperiți de-a lungul actului artistic.
„Dar ce faci dacă trage mai jos?”, a glumit Andi Moisescu cu Mihai Bobonete, atunci când magicianul se pregătea să tragă cu arbaleta.
„Ceea ce ai făcut tu a fost extraodinar de bine executat. Faptul că i-ai luat pe colegii noștri a creat suspans. Foarte bine gândit momentul, bravo, tot pe ei să-i iei.”, a spus și Andra.
„Abia așteptăm să te vedem din nou!”, a mai zis și Andi Moisescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu