Mai ai prin pod pick-up-ul rusesc la care ascultai poveşti în copilărie? Iată cât valorează azi vedeta anilor '70

Dacă scotociţi bine prin casele bunicilor şi-ale părinților s-ar putea să descoperiţi câte un pick-up, mai nou sau mai vechi, de import ori românesc, atât de popular în anii `70-`90`, înainte să apară aparatele radio ori casetofoanele. Modelele ruseşti valorează astăzi cel mai mult.

Cândva, mai toți românii ascultau muzică, teatru şi poveşti la pick-up.Tinerii din anii `70-`80 participau la diverse serate unde se aculta muzică la pick-up, cuplurile căsătorite chemau prieteni, în vizită, la masă şi ascultau împreună Ioana Radu sau Azur pe vinil, iar îndrăgostiţii se delectau cu un pahar de vin tot pe... muzică de pick-up. Cine avea discuri cu muzică străină era norocos.

Cât valorează astăzi un pick-up rusesc

A făcut odată furori. Te-ai aştepta, probabil, că dacă ai găsit un pick-up Akkopa 203 prin cămara cu vechituri din casă, să te îmbogăţeşti, ştiind că a fost fabricat în URSS la începutul anilor `70 și era foarte popular în gospodăriile românilor. Asta şi pentru că se aducea ușor în țară și se vindea ieftin. Ei bine, vei rămâne dezamăgit. Nu ai o avere în pod, nici pe departe! Un pick-up din vremurile URSS nu valorează azi mai mult de... 200-300 de lei, potrivit listărilor din OLX şi Lajumate.

Cele care încă sunt funcționale fie sunt deținute de către colecționari, fie sunt listate pe site-uri de vânzări la prețuri derizorii. Acesta, de față (vezi foto), de exemplu, e listat cu doar… 200 de lei dar sunt şi mai ieftine. Aşa că oricine îşi doreşte să aibă în casă o mărturie a vremurilor trecute ar putea s-o facă pentru o sumă infimă. Cât despre viniluri, și acestea se găsesc la un preț mai mult decât modest, aproximativ 20 de lei. Maria Tănase, Gică Petrescu, Irina Loghin, Dan Spătaru, Ion Dolănescu și mulți alți artiști consacrați se pot asculta de pe un astfel de vinil. Mare grijă, însă! Multe dintre vinilurile care se vând pe internet sunt zgâriate sau deteriorate şi, ca atare, nu mai  redau calitatea de odinioară. Pentru cei care nu au apucat acele vremuri, discurile de vinil mergeau la diverse turaţii.

Se găsesc şi astăzi, în magazine, pick-up-uri moderne, însă cele vechi vor rămâne mereu parte din tinereţe sau chiar copilărie pentru unii dintre noi. Cele ruseşti se mai găsesc prin târgurile de vechituri sau la expoziţiile cu vânzare de antichităţi organizate în mai toate oraşele mari din România.

Pentru colecţionari şi nostalgici

Dacă am arunca un ochi peste ofertele postate de oameni pe site-urile de vânzări, am putea spune că nu există niciun obiect, oricât de banal, pentru care nu se poate găsi cel puțin o persoană care ar vrea să îl cumpere, la prețul potrivit, evident. Printre sute de anunţuri cu pick-up-uri şi viniluri din era comunistă, un bărbat din Târgoviște vinde o bancnotă cu nici mai mult nici mai puțin de 3.200 de lei. În 2022, se pare că bancnota de 500 de lei emisă în anul 1947 a ajuns să coste o mică avere. O sumă mică, probabil, pentru cei care nu se uită la preț când vine vorba de completarea colecției. În anunțul postat pe platforma online vânzătorul precizează că este în stare foarte bună: „Bancnotă rară de vânzare, 500 de lei 1947, cosașul, în stare foarte bună, grad 25. Preț: 3200 de lei plus transport prin curier. Plata anticipată în cont sau predare personală în zonele limitrofe din Târgoviște. Preț fix”, este anunțul bărbatului.

Astfel de "antichităţi" sunt listate cu miile în online, de la casetofoane, tranzistoare, magnetofoane şi televizoare cu lămpi până la vestita carte în ediţie limitată "Omagiu tovarăşului Nicolae Ceauşescu", sticle de lapte şi de ulei goale din perioada raţionalizării, tenişi româneşti, mingi de fotbal din piele făcute la Braşov, căruţ cu rulmenţi, paletă de bătut covoarele, telefoane cu disc, termoplonjon, diverse obiecte de uz casnic din anii '80 şi chiar băuturi răcoritoare sigilate, ce-i drept cu capacul ruginit, de Pepsi şi Cico.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel