MAI apasă pedala. A plouat cu amenzi! Câte s-au aplicat într-o singură zi

România, țara modificărilor fiscale - în 7 ani de zile, Codul Fiscal a fost schimbat de 554 de ori
România, țara modificărilor fiscale - în 7 ani de zile, Codul Fiscal a fost schimbat de 554 de ori

Peste 6.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.093.634 lei, au fost aplicate în cursul zilei de sâmbătă, în urma misiunilor derulate de autorităţi pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară. 

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale, au verificat în cursul zilei de sâmbătă 5.251 de operatori economici şi 36.139 de persoane, precizează duminică Ministerul Afacerilor Interne.

La activităţi au participat 5.389 poliţişti, 2.216 jandarmi, 605 poliţişti de frontieră, 162 de cadre ISU, 1 cadru IGI, 1.779 de poliţişti locali, 45 de reprezentanţi ANSVSA, 9 inspectori ANPC, 62 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 45 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 17 angajaţi ai Ministerului Transporturilor şi 5 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Potrivit MAI, au fost aplicate 6.247 sancţiuni contravenţionale (faţă de 942 media zilnică a sancţiunilor în luna septembrie), în valoare de 1.093.634 lei:

* 4 sancţiuni contravenţionale operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 8.500 lei;

* 88 sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, în valoare de 16.000 lei;

* 5.087 sancţiuni contravenţionale în valoare de 630.878 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;

* 70 sancţiuni contravenţionale în valoare de 190.900 lei, pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.).

De asemenea, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost aplicate şi 292 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.460 de lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991.

Sâmbătă, la linia telefonică TEL VERDE au fost primite 72 de apeluri telefonice şi alte 68 de sesizări însoţite de imagini foto/video, care au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi la 23 de judeţe, fiind semnalate în special nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice. Acţiunile pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor vor continua şi în perioada următoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel