De ce Dumnezeu nu răspunde la toate rugăciunile? Explicaţia vine de la pastorul Iosua Faur, liderul Bisericii Baptiste “Sfânta Treime” din Brăila.
Sunt întâlniri în viaţă care îţi rămân. E un fel de substanţă sufletească care se duce unde trebuie şi rămâne unde trebuie, în locul cel mai bine păzit al minţii: conştiinţa. Aşa sunt toate întâlnirile cu Iosua Faur, păstorul Bisericii Baptiste “Sfânta Treime” din Brăila, care ştie mereu să toarne cuvânt peste inimi şi să te facă să te simţi ca unul din aleşii omenirii, ca unul din bunii lui Dumnezeu atunci când predică. O astfel de învăţătură transformatoare s-a auzit în biserică şi în prima duminică din acest an. Iată ce trebuie să ştie un bun creştin despre rugăciunile care “funcţionează”, despre motivele lui Dumnezeu pentru care le ascultă pe unele şi nu le ascultă pe altele, despre timpul pe care ar trebui să-l petrecem în închinare, dar şi câteva avertismente privitoare la relaţia cu Divinitatea.
Aşadar, să-ncepem anul cu gândul la Creator, în smerenie şi rugăciune! Să intrăm în 2023 cu recunoştinţă şi dragoste pentru Dumnezeu şi darurile lui. Este îndemnul, la început de an, al liderului BBST către toţi cei care vor să deschidă, din 1 ianuarie, un nou capitol din viaţa lor cu inima curată şi eliberaţi de păcat. “Rugăciunea este o nevoie a noastră, dar, mai întâi de toate, este o poruncă a lui Dumnezeu. Pentru unii, însă, rugăciunea nu funcţionează. Ştiţi cât se roagă în medie pe zi, conform unor statistici, un creştin evanghelic? Jumătate de oră? 15 minute? 10 minute? 5 minute? Nici măcar! 2 minute! Atât de puţin timp stăm, peste zi, de vorbă cu Dumnezeu. 2 minute, dintre care 1 minut e când stăm la masă şi mulţumim pentru bucate” atrage atenţia Iosua Faur.
Cele trei situaţii cunoscute din Biblie cu Iona rugându-se în burta peştelui, Biserica stăruind în rugăciune pentru eliberarea lui Petru din închisoare şi cazul femeii sterpe - Ana – care, în urma rugăciunilor, primeşte rod în pântec sunt dovada vie că puterea rugăciunii există cu adevărat, că Dumnezeu ascultă şi că oricine caută să se apropie de El va găsi, în cele din urmă, rezolvare la toate, după cum aminteşte şi tânărul păstor: “Cele trei cazuri biblice sunt situaţii reale, nu sunt filme de aventură, nici de acţiune, nici de dragoste, nu sunt pilde, ci fiecare episod este o situaţie de viaţă reală cu care ne putem asemăna şi noi. Sunt probleme acolo, sunt acţiuni, sunt vorbe, sunt relaţii acolo, sunt responsabilităţi... oameni reali la fel ca şi tine. Pericol de moarte, pierderea liderului şi a cuiva drag şi, al treilea caz, o criză în familie. Cum reacţionează aceşti oameni? Se roagă.”
Pastorul Iosua vine cu sfaturi practice atunci când vine vorba de viaţa de rugăciune:
Cunoaşte-ţi starea disperată!
“Dacă vrei să aduci înaintea Domnului rugăciuni care funcţionează, e important să-ţi recunoşti starea disperată. Tu cum intri în anul 2023? Cât de mult te încrezi în tine şi cât de mult te încrezi în planurile pe care ţi le-ai clădit pentru acest an, pe puterea ta, pe sănătatea ta, pe inteligenţa ta? Oare te vezi mai bine decât era Iona în peşte, decât era Petru în închisoare, decât era Ana în neputinţa ei? Oare în anul 2023 ai mai puţină nevoie de Dumnezeu decât au avut ei nevoie? Nici vorbă... S-ar putea să nu fii total conştient de nevoia ta, da, asta e adevărat. Dar Dumnezeu, în harul Lui straniu, ne va aduce în situaţii în care nu vom avea ce altceva să facem decât să recunoaştem că suntem disperaţi fără El. Dacă nu-ţi recunoşti starea disperată şi le-ncerci pe toate până ajungi la rugăciune. Se prea poate ca Dumnezeu să te aducă în anumite stări şi să te treacă prin anumite experienţe şi prin văi atât de joase şi de apăsătoare tocmai ca să recunoşti că eşti dependent de Dumnezeul de care depinde orice moleculă şi orice atom din Univers. Ştiţi ce spunea Augustin? Oare când adoarme rugăciunea? Şi tot el a dat răspunsul: când dorinţa după Dumnezeu se răceşte” spune păstorul.
Fii sincer!
“Mă întreb… ce rost mai avea să faci rugăciuni făţarnice când eşti în burta unui peşte? Credeţi că pe Iona îl mai interesa ce cred alţii despre el? Nu! A fost sincer în rugăciunea lui, nu mai era vreme, nu mai era timp de bolboroseli... De aceea, în rugăciune, fii sincer! Spune ce e în inima ta! Fie că e vorba de cel drag care trece prin necaz ori o criză în familie. Ce te tulbură cu adevărat? Ce te frământă? Ce te îngrijorează pentru anul acesta? Ce te înspăimântă? Ce te entuziasmează? Vorbeşte cu Dumnezeu sincer despre toate aceste lucruri!
Şi al treilea sfat...
Fii specific!
Rugăciunile sincere sunt rugăciuni specifice. De ce anume te temi? Te simţi jenat să vorbeşti deschis cu Dumnezeu? Oare nu-i Dumnezeul acesta cel care cunoaşte inima ta? Nu-i Dumnezeul acela al cărui cuvânt pătrunde atât de adânc încât desparte sentimentele de simţăminte, de motivaţii, de atitudini? Fii specific în rugăciunea ta! Vino înaintea Domnului şi vorbeşte! Dacă vrei ca Dumnezeu să răspundă specific, am un singur sfat pentru tine: roagă-te specific!” a adăugat Iosua Faur.
Fie ca anul în care tocmai am pus pasul să vă găsească în rugăciune şi părtăşie cu Cel care a suflat viaţă peste noi! Aşa cum bine spune pastorul Iosua, Dumnezeu ne vrea sinceri, specifici şi asumaţi în disperarea şi neputinţa cu care dăm voce cererilor noastre pe genunchi.
E minunat „să avem o vorbă” cu El, cu Cel de care depindem cu tot cu ziua de mâine. În 2023, să fim mai iubitori de Tată, mai încrezători în Ceruri şi mai atraşi de Cuvânt. Căci fără de toate acestea am fi goi pe dinăuntru. Fără de râvna pentru rugăciune şi dorinţa de mărturisire am trăi pe întuneric. Fără chipul lui Dumnezeu peste noi ne-am pierde condiţia creştină, mare dar încă de la naştere, şi toate-n fiinţa noastră, de la oase până la minte, ar începe să doară.
N-am fost creaţi ca să umblăm prin lume precum nişte elemenţi din carne anafectivi. Am fost lăsaţi pe pământ să creştem, să spunem şi altora despre ce ne-a făcut să creştem şi să dăm slavă, în fiecare zi, Celui care a creat lumea din nimic şi a zidit în noi rost şi har şi biruinţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News