EXCLUSIV  Mai contează cum arată clădirile sau trebuie doar să fie sustenabile? Limitele între care se află adevărul

Fotografie de la Scott Webb, Pexels
Fotografie de la Scott Webb, Pexels

Marian Moiceanu, rectorul Universităţii de Arhitectură Ion Mincu, a vorbit despre importanţa sustenabilităţii în arhitectură. 

"Dacă ne gândim la viitor, la oraşele viitorului, la cum vor arăta ele, se orientează totul către verde, se pune accent pe casa care nu consumă? Nu mai contează cum arată, important e să nu polueze?", a întrebat Val Vâlcu. 

"Aţi spus o chestie pe care noi o discutăm, într-adevăr. Oare arhitectura e la un impas şi la un moment dat o să devină doar o hală în care să se producă doar echipamente, în aşa fel încât partea de sustenabilitate să fie rezolvată? 

Sustenabilitatea este o condiţie a proiectelor de astăzi. De fapt, a fost dintotdeauna, doar că acum se pune stringent problema sustenabilităţii. Pentru că, indiferent cât de mulţi bani avem, nu mai avem resurse. Şi atunci, arhitectura este doar arhitectura asta pe care am învăţat-o noi sau ar trebui să gândim soluţii în aşa fel încât aspectul sustenabilităţii să fie foarte prezent. Cred că trebuie să discutăm între două limite. 

Limita cea mai rea ar fi să se spună că nu mai este loc de arhitectură, nu ne mai interesează expresivitatea, monumentalitatea, atmosfera, ne interesează doar o casă echipament, în care totul să fie la dispoziţia noastră pe nişte butoane. Şi cealaltă limită ar fi să negăm nevoia de sustenabilitate şi să facem casele aşa cum le făceam până acum. 

Între astea două este adevărul. Dar, aşa cum omul are nevoie de natură, are nevoie de partea de frumos, de estetic", a declarat prof. Marian Moiceanu. 

"Aşa era în comunism, cu blocurile toate la fel", a intervenit Val Vâlcu. 

"Da, atunci era o uniformizare, era totul făcut impersonal. Există adepţi care spun că azi, să faci arhitectură, înseamnă doar să ai acoperiş deasupra capului. Eu nu sunt de acord. Şi nu sunt de acord nici cu cei care spun că, atât timp cât sunt unii care fac bani, facem şi arhitectură unicat, iar ceilalţi să facă locuinţe sociale, etc", a mai spus rectorul. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel