Corpul de control al Ministerului de Interne va fi trimis în județul Timiș pentru a verifica atât activitatea Jandarmeriei, cât și pe cea Poliției județene, în urma unui flagrant organizat de un consilier USR.
Publicitate
Un consilier USR din Timișoara, Ana Munteanu, este acuzată că a organizat abuziv un control la un restaurant. Aceasta ar fi vrut să verifice dacă sunt respectate regulile impuse în pandemie, mergând cu jandarmii în restaurantul unui hotel, unde ar fi avut informații că sunt și persoane din afara unității de cazare, lucru nepermis în timpul carantinei.
Secretarul de stat din Ministerul de Interne, Bogdan Despescu, a anunțat că la Timișoara a fost trimis Corpul de control al Ministerului.
”Pentru lămurirea tuturor aspectelor, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus efectuarea unor verificări la structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Timiș, activitate de verificare care se realizează prin Corpul de Control al Ministrului. În cazul acestor verificări, se va stabili dacă au fost respectate sau nu normele sanitare în vigoare. Se va planifica prin acest control modul de intervenție al lucrătorilor structurilor teritoriale din Ministerul Afacerilor Interne”, a declarat Bogdan Despescu la România TV.
În cazul descinderii abuzive din Timișoara, a fost vehiculată informația conform căreia jandarmii au primit ordin din partea prefectului pentru a interveni.
„Jandarmeria Română este o structură din Ministerul Afacerilor Interne la nivel teritorial. Are o componentă de cooperare cu Instituția Prefectului. Nu aș vrea să mă pronunț eu, orice afirmație la acest moment ar putea fi interpretată”, a spus secretarul de stat.
„Conform Codului Administrativ, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Această calitate asigură și conducerea comitetelor Județene pentru situații de urgență. Bineînțeles că acest comitet în această perioadă gestionează situația privind pandemia de COVID-19 la nivelul fiecărui județ, iar în comitete sunt reprezentanți din toate structurile Ministerului Afacerilor Interne”, a mai spus acesta.
Corpul de control al ministerului va călca și pragul Poliției Timiș.
„Controlul vizează și Poliția Județeană având în vedere afirmațiile vehiculate în spațiul public cu privire la o eventuală favorizare a operatorului economic. S-a dispus măsura verificării și a Inspectoratului Județean de Poliție Timiș”, a adăugat Despescu.
Controlul ar trebui să ofere concluzii în următoarele zile.
„Concluziile controlului, pot să vă spun că echipa de control a plecat astăzi din București, mâine dimineață începe activitatea. Nu aș vrea să estimez. La nivelul Ministerului de Interne, s-a solicitat echipei de control o verificare operativă. Cu siguranță în zilele următoare vom avea concluzii cu privire la această activitate”, a declarat în încheiere Bogdan Despescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu